MAI
UNNPR: Nici instanţa, nici executorul, nici notarul nu pot împiedica în nici un fel proprietarul, cumpărătorul sau chiriaşul să vândă, să cumpere sau să închirieze
Uniunea Naţională a Notarilor Publici a emis un comunicat de presă pentru a clarifica poziţia sa în legătură cu obligativitatea certificatului energetic, după ce ieri Imopedia.ro a publicat un material în care reprezentanţii Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri îşi exprimau îngrijorarea faţă de poziţia UNNPR în această problemă.
Uniunea Naţională a Notarilor Publici precizează că militează cu consecvenţă pentru respectarea legilor ţării, dar nu îşi poate depăşi atribuţiile, favorizând sau defavorizând părţile, dincolo de competenţele sale.
Astfel, UNNPR arată în comunicatul de presă că în Legea privind performanţa energetică (372/2005), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, nu este vorba „despre o condiţionare a transferului proprietăţii asupra clădirilor", ci despre „intenţia de stimulare a proprietarilor de clădiri de îşi adapta proprietatea la anumite condiţii de performanţă energetică, de a fi transparenţi asupra criteriilor energetice pe care imobilul deţinut le îndeplineşte sau nu, atunci când doresc să îl vândă sau să îl închirieze şi, nu în ultimul rând, să propună un preţ corect".
Notarii atrag atenţia asupra faptului că această lege „se adresează cetăţenilor care sunt chemaţi să treacă la evaluarea bunurilor şi să prezinte certificate de performanţă energetică atunci când le vând sau le închiriază, indiferent de forma actului de transfer al proprietăţii: adică atât atunci când se învoiesc în faţa notarului, cât şi atunci când instanţa prin hotărâre decide înstrăinarea sau când imobilul face obiectul înstrăinării silite. Şi chiriaşul este îndreptăţit, conform legii, să cunoască performanţa energetică a imobilului pe care îl închiriază, indiferent dacă actul de închiriere este unul sub semnătură privată sau unul încheiat în formă autentică. Nici instanţa, nici executorul, nici notarul nu pot împiedica în nici un fel proprietarul, cumpărătorul sau chiriaşul să vândă, să cumpere sau să închirieze. Părţile au libertatea - pe care le-o conferă însăşi legea, de a-şi exercita dreptul constituţional de a dispune de bunul care le aparţine în forma pe care o consideră necesară. O eventuală „cenzură" a notarului faţă de acest drept ar implica din partea acestuia o imixtiune inadmisibilă în libera circulaţie a proprietăţii, sarcina notarului fiind exclusiv aceea de a garanta corectitudinea şi valabilitatea legală a actului elaborat".
De asemenea, UNNPR precizează că, la 17 decembrie 2010, Consiliul Uniunii Notarilor Publici a emis „o hotărâre prin care explică membrilor profesiei modul în care aceştia trebuie să acţioneze de la 1 ianuarie pentru aplicarea legii nr. 375/2005, în domeniul lor de competenţă - autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare a clădirilor". Astfel, notarii publici trebuie să respecte următoarele reguli:
• În primul rând, să autentifice contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere numai după ce vânzătorul declară că a pus la dispoziţia cumpărătorului certificatul de performanţă energetică a clădirii, iar cumpărătorul declară că a primit acel certificat. Se recomandă chiar, ca o copie a certificatului sa se păstreze la dosarul actului. Aceasta este recomandarea nr. 1 făcută notarilor publici români de către Uniunea lor Naţională.
• În cazul în care prezentarea certificatului către cumpărător nu s-a făcut, notarul public le va pune în vedere dispoziţiile Legii nr.372/2005;
• Abia în situaţiile în care părţile insistă la încheierea şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare sau închiriere, fără a fi in posesia certificatulului de performanţă energetică a cladirii, se recomandă ca notarii publici să autentifice acel contract numai dacă părţile consimt la introducerea în contract a unei dispozitii din care sa reiasa urmatoarele:- au fost informati de catre notarul public de dispozitiile Legii nr.372/2005 ;
- cunosc obligaţia proprietarului de a pune la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş certificatul de performanţă energetică a clădirii;
- cumparatorul sau chiriasul, dupa caz, consimt să dobândească proprietatea sau folosinţa imobilului respectiv, pe riscul lor, asumându-şi orice răspundere cu privire la efectele produse prin nedetinerea informatiilor cuprinse in continutul certificatului de performanta energetica a cladirii.
"Această hotarâre a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici a fost dată în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială ("Daca înscrisul prezentat are un continut îndoielnic, iar notarul public nu poate refuza instrumentarea actului, va atrage atentia partilor asupra consecintelor juridice la care se expun si va face mentiune expresa în act. Daca partea se opune la inserarea mentiunii, notarul public va refuza întocmirea actului".)", precizează comunicatul.
UNNPR mai arată că „există situaţii particulare în practică, cunoscute de notarii publici şi cărora încercăm să le acordăm un răspuns în conformitate cu legea şi „specificităţile locale". Exemple: cumpărarea unei case în paragină pentru terenul aferent, cumpărarea unor case în zone rurale (de paiantă sau pamânt, de pildă, deci total ineficiente energetic), la valori care depăşesc cu puţin valoarea înmulţită de câteva ori a unui certificat energetic, etc. Şi acestea sunt situaţii în care nimeni nu poate refuza transferul proprietăţii dacă părţile au consimţit să procedeze astfel."
În plus, Uniunea Naţională a Notarilor Publici precizează că există zone în care numărul auditorilor energetici este extrem de mic. „Cei 975 de auditori energetici calificaţi la ora actuală , sunt concentraţi în marile oraşe, în timp ce judeţe întregi - precum Covasna, Ialomiţa, Teleorman sau Tulcea - nu dispun decât de câte 3 auditori, Călăraşi, Sălaj sau Vrancea care dispun de câte 4 auditori, Vaslui sau Botoşani de câte 5 auditori etc. Din acest motiv, numeroase tranzacţii imobiliare nu vor putea fi efectuate în oraşe mici sau la ţară, sau vor implica întârzieri considerabile. Notari publici îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriu ţării, inclusiv în localităţile mai mici. Sperăm ca odată cu trecerea timpului numărul auditorilor energetici să sporească şi să li se acorde sectoare de activitate clare, în aşa fel încât să facă faţă exigenţelor reale ale populaţiei."

































Stimate domn. Pe vremea cand nu exista cadastru, vanzarile se faceau pe baza de certificat de sarcini, daca va aduceti aminte... Certificat la care cumparatorul putea RENUNTA, daca dorea. Era tot o obligatie a vanzatorului fata de cumparator. Pe urma, in baza Legii 7 a cadastrului, s-a prevazut OBLIGATIVITATEA indeplinirii acestor formalitati (dosar cadastral si intabulare) si obligativitatea obtinerii extrasului de CF. Mi se pare ca D-voastra infierati pe cine nu trebuie. Logica imi spune ca legiuitorul ar trebui sa vegheze la transpunerea legislatiei europene in legislatia autohtona... Pana la urma si notarii sunt juristi si, ca si avocatii, cauta scapari in lege sau dau o interpretare favorabila activitatii lor. Am mai spus-o si o mai supun. Cautati adevaratii responsabili si luatii pe ei la intrebari.
Bine ar fii daca Parlamentul asta de cacao,s-ar reduce si din el ar disparea toti incompetentii(chit ca am ramane cu foarte putini ...competenti) poate ca atunci am avea legi mai normale,nu facute pe genunchi.
Obtinerea unui certificat energetic pentru o garsoniere costa aproximativ 150 euro, pentru doua camere 170-180 euro, iar pentru trei camere ajunge la 200 euro. Potrivit reprezentantilor Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri, preturile pot fi negociate.
Putem discuta si altfel... Notarii pot autentifica un act de vanzare- cumparare pentru un imobil care nu are ..cadastru ..sau nu este inscris in Cartea Funciara ?? NU , PENTRU CA ASA SPUNE LEGEA.! Or fi mai multe feluri de legi ?
Eu cred ca situatia privilegiata a notarilor pe piata serviciilor, comparativ cu alte profesii liberale, le-a creat si iluzia ca pot fi deasupra legii...daca asa le dicteaza interesele....
Daca legea romaneasca este proasta, trebuie modificata...Dar pana una , alta, trebuie aplicata !
Daca locuiesti intr-o localitate care nu are auditori energetici, si trebuie sa vina din alta localitate, care este spaga pe care o dai sa-ti poti rezolva,problema?
Sa fie de ordinul sutelor de euro?