MAI
VIDEO:: Crângaşi, cartier cu personalitate: preţul stă pe poziţie
Preţurile nu au crescut cu mult pentru că...nu au fost din start prea mici. Deşi un cartier de clasă medie, spre deosebire de Drumul Taberei sau Militari, de exemplu, în Crângaşi preţurile s-au ţinut pe poziţii, chiar şi înainte de intrarea în peisaj a programului "Prima Casă".
Astfel, cumpărătorii din Crângaşi nu au plătit nici înainte un preţ mai mic de 65 -70.000 de euro pentru un apartament de două camere, 75-90.000 de euro în cazul celor cu trei camere, iar pentru garsoniere 40-45.000 de euro:
"Datorită vecinătăţii cu sectorul 1 al Capitalei, al faptului că e un cartier de tranzit, cu multe mijloace de transport în comun: metrou, tramvaiul 41, troleibuze, autobuze, este şi în apropierea gării, a centrului, a Universităţii, etc.", încearcă să găsească o explicaţie pentru preţurile destul de ridicate, Grigoraş Ilinica de la agenţia imobiliară Heracles Grup.
Pentru actuala creştere a preţurilor cauza este "Prima Casă". Însă, pe cât a fost de benefică ideea lansării programului Prima Casa de către Guvern, pe atât este de încurcată metodologia implementării acestuia.
"Ne-a şi ajutat şi ne-a şi încurcat. Ne-a ajutat în sensul că s-a revigorat puţin piaţa imobiliară, chiar dacă lumea a fost plecată în vacanţă, s-au făcut ceva tranzacţii, insă, pe de altă parte proprietarii au mărit puţin preţurile, între 5-10.000 de euro/apartament." ne spune Grigoraş Ilinca.
"Vânzările merg foarte bine. Sunt vânzări în fiecare zi, cereri în fiecare zi, iar oferte apar zilnic. Ca număr de vizionari, avem si şase-şapte pe zi, dacă este însorit afară. În cel mai rău caz avem doar două vizionări pe zi", ne spune Sebastian Mosoreanu.
Nici în Crângaşi, "Prima Casă" nu este văzută cu ochi buni de proprietari.
"Foarte mulţi clienţi fug de "Prima Casă" întrucât este o perioadă de aşteptare de două luni, dar până la urmă, văzând că majoritatea cumpărătorilor vin prin "Prima Casă," acceptă într-un final să vândă şi prin acest program" declară Sebastian Mosoreanu de la Marussi Imobiliare.
Nici pentru cei care vor să închirieze în Crângaşi, oferta nu este prea ieftină.
Cu greu găseşti garsoniere sub 300 de euro pe lună sau apartamente de două camere sub 350-400 de euro pe lună.
"Cererile sunt multe pentru închirieri, datorită vecinătăţii cu sectorul 1 al Capitalei".
Despre proprietari, agenţii imobiliari spun că s-au adaptat condiţiilor din piaţă şi au devenit mai flexibili. Astfel, ei nu mai cer un avans de trei-patru luni, aşa cum obinşnuiau până anul trecut.
"Preferă să nu renunţe la micşorarea chiriei şi să reducă din lunile de avans pe care le cereau înainte. De exemplu, acum cer o lună avans, plus o lună garanţie," ne spune Grigoraş Ilinca.
Printre proiectele imobiliare noi din zonă, enumerăm: Virtuţii Residence, Crângaşi Apartments,West Park Lake Towers şi Sema Park.
Avantajele cartierului Crângaşi, potrivit agenţilor imobiliari:
- Metrou
- Mijloace de transport în comun de suprafaţă
- Spaţii verzi
- Centre comerciale multe
- Lacul Morii
- Ştrand Crângaşi
Dezavantajele cartierului Crângaşi potrivit agenţilor imobiliari:
- Trafic aglomerat în zona Podul Grant/ Carrefour
- Poluare
- Fenomneul "câini vagabonzi" scăpat de sub control
- Lipsa curăţeniei
- Lipsa spaţiilor amenajete de joacă pentru copii
Oferte imobiliare zona Crângaşi:
Oportunităţile zonei Crângaşi: click AICI
Alte oferte din zona Crângaşi:
































Am avut nenorocul sa dau de el cand am incercat sa cumpar prin "prima casa". Este un mincinos, un intrigant, un asa zis agent imobiliar, dintre aceia care nu fac nimic, in schimb pretind prea-meritatul 2% pentru ca a pus un anunt pe site. In rest... . a incurcat totul... a "intermediat" de minune relatia cumparator-vanzator, samd.... in concluzie: ****
La noi asta inseamna 15.000 euro. Atit ar trebui sa fie un apartament.
Faptul caa nu este asa, este din cauza economiei negre si a prostiei romanului.
Ne place sa ne mintim singuri in tara asta. Intermediarul sau bisnitarul de case se numeste agent sau broker, functionara de la banca devine ofiter, seful de echipa devine manager.
Noi ne mintim iar escrocii incaseaza comisioane.
http://www.adevarul.ro/autori/ilinca-grigoras.html
ce te face sa crezi ca este atat de bine sa suni la agentii imobiliare.
Crezi ca ne face vreo placere sa vina cate un agent prost crescut sa ne ia la misto; ori ca vrem sa cumparam prea ieftin, ori ca vrem sa vindem prea scump.
Pana una alta, daca nu iti place meseria iti recomand sa o schimbi. E clar ca nu iti suporti clientii. Sunt curios tu la randul tau cum te comporti in calitate de client atunci cand vrei sa cumperi o masina, sa iti renovezi casa, etc.
Crede-ma esti la fel ca "relaxatii" pe care ii blamezi.
va plangeti toti de agentii imobiliari si agentiile imobiliare
da ia spuneti voi dragi cumparatori e bine cand sunati la agentiile imobiliare
si le spuneti ce anume cautati si voi stati acasa linistiti si relaxati si agentul va cauta
(nu mai dati bani pe telefon, nu mai sunteti stresati) si cand va gasesc cerinta dupa criteriile
dumneavoastra va suna si va intreaba cand aveti chef sa vizionati apartamentele, si va mai fac
agentii progamari la notar si au grija ca propietarii sa aibe toate actele necesare(timp
in care dumneavoastra va relaxati) si daca sunteti mofturosi si nu va place agentul va cauta
in continuare(iar dumneavoastra va relaxati) si domnilor propietari care va plangeti atat
ca nu va vinde agentu nimic ...luati in seama sfaturile lui referitoare la pret...nu incepeti sa
injurati si sa faceti spume degeaba(ca dupa un timp va dati seama ca agentul are dreptate) si tot asa
si cand vine vorba de rasplata agentului sau de TVA ca si statu trebuie sa ia bani iar faceti mofturi
ca de...sunteti relaxati...o fi bine de voi?
da, da, da
Esti prost informat in privinta vanzarilor zilnice, agentii nu se imbraca din eUROPA decat poate acei care fac parte din mamutii imobiliari, iar cei care sunt intr-adevar agenti stiu ce vorbesc. Treaba cu ""credetima"" m-a determinat sa nu iti impartasesc opiniile mai ales ca daca afirmi ceva trebuie sa si motivezi cu argumente... Hai sa invatam sa ne exprimam si dupa aceea ne ""batem"", ce zici ?
Daca ti se pare ca AGENTII Imobiliari castiga bani relativ usor, eu te rog sa te faci AGENT si o sa ai aceeasi bani de care amintesti, doar daca esti unul bunicel si ai oarece aptitudini ....
Eu nu sunt agent si nici nu mi-as dori, asta ca sa te linistesc !!!
0 (0/0)
nu s-a vandut si nu se vine nimic in crangasi. sunt numai minciuni,iar preturile din zona sunt mai mari decat ar trebui sa fie. ca sa traversezi podul grand cu masina te trec toate transpiratiile,iar ca sa gasesti un loc de parcare in zona este o aventura.
probabil esti unu din vecinii invidiosi ca tu ceri prea mult pe apartament si nu ti-l cumpara nimeni iar vecinul tau a cerut un pret bun si l-a vandut imediat, loc de parcare nu ai pt ca probabil te zgarcesti sa platesti la ADP si sa ai locul tau asigurat sau stai pe nucsoara sau pe saidac si nu a ajuns ADP-ul si pe acolo mai da-va-n **** de **** ca faceati ca toate cele cand am avut apartamentu la vanzare...ca vezi doamne va deranjeaza agentii cand vin cu clienti si mancati numai ****.ce **** mea atata rupere de **** cu cainii astia ca-s peste tot in capitala ca-i central ca-i periferie taman ii mai sperie pe hotii de masini.
da,da,da | 08.09.2009 | 13:58
1 (1/2)
Eu unul m-am saturat de aceste reportaje mincinoase.Credetima stiu ce vorbesc,acesti agenti au intrecut masura fac vanzari zilnice si sunt imbracati din europa,abia daca stiu sa vorbeasca.Este prosteala pe fata.
si tu bai asta te ascunzi ca **** in spatele calculatorului...mai lasa eurpa aia ca prea sti ce haine sunt pe acolo...unul din agentii aia mi-a adus foarte multi clienti la vizionari pacat ca nu am tranzactionat prin intermediu lui, a fost unu mai vigilent si am facut precontrat prin firma...daca vede mesaju sa ma sune sa ii dau banii pe extrasu ala de informare ca-s banii lui pana la urma...si voi astia restu dati-va mai si nume daca sunteti asa tari de gura sobolanilor.
Probabil fauna din zona a crescut preturile, ca nu prea gasesti in alte parti. Asteptam ca si Ferentari sa fie declarata de agentul din video ca fiind de mare lux.
din cauza acestori agenti am ajuns unde am ajuns. rusine!"
Ce vina or avea agentiile imobiliare ca proprietarii sunt batuti in cap si cer niste preturi enorme fata de restul cartierelor zau ca nu stiu...poate doar aversiunea pe aceasta meserie , datorita faptului ca unii chiar si-au batut joc de ea la propriu si acum ceilalti tragem "foloasele" ... + ca probabil nici nu iti convine situatia platii comisionului...ca deh, e mai bine si mai ieftin "direct"
Revenind, chiar nu cred ca exista agent imobiliar profesionist care la ora actuala sa traga de marirea pretului, cand toata lumea negociaza ... atat pretul final al imobilului, cat si comisionul propriu-zis....
Scriu toate acestea deoarece m-am saturat de aversiunea unora care cred ca banii cad din copaci pentru agentii imobiliari ... poate pt unii o fi asa, dar pentru altii va asigur ca se munceste din greu pentru cateva sute de euro, ca o mai fi si noroc cateodata nu zic, dar sa pastram totusi dozele realismului situatiei actuale in care nu mai "pica din cer"....
in rest: nu va mai uitati in gura agentilor imobiliare ca mint de ingheatza lacu mori. gasesti garsoniere mai ieftine de 300 euro si 2 camere mai ieftine de 400.
din cauza acestori agenti am ajuns unde am ajuns. rusine!