Nu se poate să nu fi auzit de Hotel Cişmigiu. E pe bulevardul Regina Elisabeta, colţ cu Ion Brezoianu, vizavi de Primăria Capitalei, la o aruncătură de băţ de parcul cu acelaşi nume. La parter, pe lateral, încă stă scris „Berăria Gambrinus".
Da, exact. E ruina aceea impunătoare, care ascunde o poveste de un veac.
Hotel Cişmigiu a fost prima clădire construită pe Bulevardul Regina Elisabeta. A fost
ridicat în 1912 de arhitectul Nicolas Pisiota, renumit în acele vremuri. Hotelul a aparţinut familiei Pisiota până în 1948. Atunci a fost naţionalizat de comunişti. Se spune că în anii '50-'60
a fost cămin studenţesc, dar că, din 1970, a redevenit hotel, pentru câţiva ani, iar apoi a fost închis.
După revoluţia din 1989, Hotel Cişmigiu a funcţionat ca şi cămin al Facultăţii de Teatru. E probabil singurul lucru pe care îl ştie toată lumea despre Hotel Cişmigiu.
Pentru că Vama Veche a cântat despre tragedia petrecută acolo în anii '90. „Tre să ştie că Hotel Cişmigiu e fostul cămin al Facultăţii de Teatru şi că acolo, într-o seară de iarnă, o fată s-a prăbuşit în casa liftului şi n-a murit pe loc şi nimeni n-a intervenit timp de trei ore, tu ştii asta?"
În 1995, clădirea care a fost mândria Bucureştiului de odinioară a fost scoasă din circuit, iar în 2001, a reintrat în posesia urmaşilor vechilor proprietari. În 2005, compania imobiliară spaniolă Hercesa a cumpărat Hotel Cişmigiu cu intenţia declarată de a-l restaura şi de a-l transforma într-un apart-hotel de lux.
Spaniolii, aflaţi la prima investiţie în România, spuneau că din vechea construcţie nu va mai rămâne decât faţada. Interiorul urma să fie demolat din cauza degradării. Căci din pereţii pe care erau odată foiţe de aur au rămas doar cărămizile. Per total, era vorba despre o investiţie de 6 milioane de euro. Au trecut patru ani de atunci şi nimic nu s-a schimbat. Hotelul se încăpăţânează să nu renască din ruine. Iar povestea sa nu are happy-end. Deocamdată.
20 April 2009
