"Vând apartament, patru camere, gresie, faianţă, parchet, zona Unirii, Fântâni - 300.000 euro." Aşa suna unul dintre anunţurile imobiliare de anul trecut. Iată şi un anunţ valabil astăzi:

"Apartament patru camere, în bloc construit 1989, gresie, faianţă, parchet, preţ fix 185.000 euro".

Preţurile au scăzut considerabil şi în zona Piaţa Unirii, spre disperarea proprietarilor care se lasă greu convinşi de acest lucru. Agenţii imobiliari spun că sunt vânzători, ca şi cel din anunţul de mai sus, care nu sunt dispuşi să negocieze preţul stabilit de ei, chiar dacă acesta este departe de realitatea din piaţă.

"Inerţia este foarte mare, pentru că o dată ce le-ai băgat oamenilor în cap timp de cinci ani de zile că preţurile sunt de 300.000 euro patru camere, Unirii- Fântâni nu o să-i convingi peste noapte să îl dea cu 180.000 euro sau cu 200.000 euro. Apartamentele cu două camere au scăzut şi ele până la 160.000-180.000 euro. În zona Palatului Parlamentului, Bulevardul Libertăţii, Izvor, preţurile sunt chiar mai micuţe puţin", spune Mihai Atanasoaie, Director General ROM- M.A. Imobiliare.

"O tranzacţie durează  şi câteva luni de zile pentru că depinde de traseul psihologic pe care îl parcurge proprietarul, de la aşteptările pe care le are şi întâlnirea sa cu realitatea" susţine şi Luminiţa Franc, Senior Partner HIRSH.

Preţurile în zona Unirii au scăzut cu până la 50% în ultimul an, metrul pătrat ajungând, în medie, la 2.000 de euro. Se poate cumpăra şi mai ieftin, dar vorbim de locuinţe în imobile foarte vechi, unde metrul pătrat se vinde, în medie, cu 1.000 de euro.

"Vilele interbelice sunt unice, există clienţi care nu doresc să audă de blocuri comuniste. Sunt clienţi care caută blocurile de la Fântâni, cu vedere la Fântâni, iar alţii vor clădiri cu tavane înalte, cu stil, cu elemente de arhitectură, cu elemente decorative autentice şi sunt dispuşi să plătească. Zona Unirii este o zonă veche, există multe imobile care au o problemă de proprietate şi sunt afectate de legea 112", ne-a declarat Luminiţa Franc.

Chiar dacă vânzările nu merg, proprietarii nu s-au sfiit să crească preţurile.

"Programul Prima Casă nu a influenţat foarte mult preţurile în zona Unirii, în comparaţie cu alte zone, iar procentul de creştere a preţurilor, în urma lansării programului îl estimăm la 5%, la apartamentele cu două camere, în special. După lansarea acestui program au apărut produse similare şi la băncile care nu participă la program, iar acest fapt îl considerăm un avantaj în favoarea cumpărătorilor care din anumite considerente nu pot lua credit prin Prima Casă" apreciază Victoria Abdulkarim, Director compania imobiliara Primob.

Cumpărătorul din zona Unirii este în general omul de afaceri român sau străin care lucrează în centrul Capitalei, care poate şi-ar dori să locuiască într-un loc mai puţin zgomotos, dar decide totuşi să economiseasca timpul pe care i-l ocupă o călătorie zilnică dus/intors de la periferia oraşului şi până în centru, susţin agenţii imobiliari.

"Mai erau şi cumpărătorii de apartamente în scopul închirierii, mai rari acum, având în vedere preţurile mari de vânzare şi preţul mic de închiriere al imobilului. Cumpărătorii din zona Unirii sunt cumpărători cu bani cash sau care optează pentru alte tipuri de credite, în niciun caz pentru programul Prima Casă" adaugă Cristina Covasala, Manager Compania imobiliara AISIEL.

 "Astăzi, vânzătorii au mai multă nevoie  de un ajutor profesionist pentru că locuinţele nu se mai vând singure, nimic nu se mai vinde de la sine, pentru că nu se mai vinde orice. Cumpărătorii sunt foarte selectivi, au nevoie de o ofertă bună, nimeni nu mai e dispus să plăteasca orice preţ" este de părere Luminiţa Franc.

Şi piaţa chiriilor a căzut în zona Unirii. Potrivit agenţilor imobiliari, volumul închirierilor a scăzut cu peste 50%, chiriile sunt mai mici cu 30%, chiar 40% în unele situaţii. Spre exemplu, un apartament cu patru camere pentru birouri se închiriază acum între 600-900 euro. Există şi un segment al pieţei imobiliare care merge bine şi pe timp de criză: cel al spaţiilor comerciale de la parterul blocurilor.

"Lângă gura de metrou, este cel mai mare trafic comercial din Bucureşti la nivel de 1500-2000 de persoane/oră prin faţa unei vitrine, datorită acestui fapt preţul chiriilor variază între 80-150 euro/mp. În zona aceasta nu am ce să dau, am zeci de cereri şi nimeni nu pleacă indiferent de preţ pentru că vadul comercial fiind bun, e greu să pleci de aici," susţine Mihai Atanasoaie.

 

Numărul mare de persoane care trec zilnic în zona Unirii este un avantaj din punctul de vedere al comercianţilor, dar nu şi din cel al locuitorilor.

Traficul este aglomerat, iar zgomotul este deranjant.

"Atunci când iau o decizie, cumpărătorii sunt însă influenţaţi de aspectul frumos al clădirilor, de faptul că blocurile nu sunt înghesuite - mă refer strict la Bulevardul Unirii, că sunt stradale şi deci siguranţa personală este mai mare decât într-un cartier cu locuinţe mai ieftine şi că au o altă privelişte decât balconul sau dormitorul vecinului - imagine destul de des întâlnită în alte zone" precizează Cristina Covasala. 

Avantajele zonei Unirii, potrivit agenţilor imobiliari:

  • Poziţie centrală
  • Blocuri noi, aerisite
  • Două magistrale de metrou
  • Parcul
  • Unirea Shopping Center
  • Restaurante, baruri, terase

Dezavantajele zonei Unirii, potrivit agenţilor imobiliari:

  • Zonă aglomerată
  • Zgomot puternic
  • Poluare

Oferte imobiliare zona Unirii:

Oportunitatile zonei  Unirii -  click AICI

Alte oferte din Zona Unirii:

  • Oferta de apartamente din  Unirii - vanzari | inchirieri
  • Oferta de case/vile din  Unirii - vanzari | inchirieri
  • Oferta de birouri din  Unirii - vanzari | inchirieri
  • Oferta de spatii comerciale din  Unirii - vanzari | inchirieri
  • Oferta de terenuri din  Unirii - vanzari



  • 27 August 2009