Care sunt cele mai ieftine apartamente din oraş şi ce neajunsuri ascund ele?

Publicat: | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 37238

Programul Prima Casă a reuşit să coboară media preţurilor din Bucureşti la nivelul plafonului alocat de bănci. Totuşi, cei care caută chilipiruri pot găsi preţuri mult mai mici de atât. Problema cu cele mai ieftine apartamente din oraş este că ele nu sunt dedicate celor pretenţioşi. De multe ori, ascund neajunsuri de natură să îndepărteze clienţii.


apartamentePreţurile garsonierelor pornesc de la 6.000 euro

Cea mai ieftină locuinţă scoasă la vânzare pe portalul IMOPEDIA.ro este o garsonieră. Aceasta este poziţionată excelent, în zona Piaţa Romană, ceea ce face preţul cu atât mai surprinzător: 6.000 euro. Pentru cei care sunt traşi de ofertă, detaliile pot fi descurajatoare. Garsoniera este situată la demisol şi este, de fapt, o cameră de serviciu de 7 mp utili, chiar dacă actualul proprietar a transformat-o într-o locuinţă. Grupul se găseşte doar pe hol. Partea bună este faptul că încăperea are fereastră afară precum şi un calorifer. Aflaţi detalii aici.

Pentru garsonierele care nu au toate aceste neajunsuri, cel mai mic preţ este aproape dublu faţă de oferta din Romană. şi asta chiar dacă zonele în care se găsesc sunt mult mai puţin pretenţioase. De exemplu, în cartierul Rahova, chiar lângă Economat, o garsonieră de 16 mp care are un dormitor şi un grup sanitar, interiorul renovat total şi multe îmbunătăţiri, printre care geamuri termopan, aer condiţionat, uşă metalică şi chiar se află într-o zonă în care străzile sunt amenajate, se vinde la un preţ de 11.500 euro. Aflaţi mai multe detalii aici.

O garsonieră în aceleaşi condiţii aflată în zona 1 Decembrie, lângă Auchan,  costă 12.700 euro negociabil. Aflaţi detalii aici.

Pentru cei care preferă zona de Est a oraşului, o garsonieră similară situată la Cora Pantelimon, se vinde la un preţ de 13.000 euro. Aflaţi mai multe detalii aici.

O ofertă cu adevărat interesantă pe piaţa garsonierelor este însă în Cotroceni. Aceasta are o suprafaţă utilă impresionantă pentru o cameră: 33 mp. şi mai interesant este faptul că preţul este doar puţin mai mare decât al celor aflate în cartierele muncitoreşti: 15.000 euro. Inconvenientul ar fi că se află la etajul cinci din cinci, dar acesta este un neajuns suficient de mic pentru a fi trecut cu vedere de către mulţi clienţi. De asemenea, interiorul are nevoie de renovări, iar blocul este vechi, construit în anul 1940. Aflaţi mai multe detalii aici.

Preţurile apartamentelor cu două camere pornesc de la 18.000 euro

În privinţa apartamentelor cu două camere, oferta se îngustează puternic pe plaja celor mai mici preţuri. Unul dintre exemplele rarisime de asemenea locuinţe este pentru un apartament cu două camere în zona Toporaşi, Giurgiului. Preţul este 18.000 euro pentru un dormitor, un grup sanitar, interior renovat, străzi renovate şi acces stradal. Apartamentul este însă confort trei. Aflaţi mai multe detalii aici.

Un apartament cu două camere şi în topul celor mai mici preţuri afişate pe IMOPEDIA.ro se află lângă Cora Pantelimon. Acesta costă 23.000 euro şi are o suprafaţă de 28 mp, nu are niciun fel de îmbunătăţire. Blocul este construit în anul 1975. Aflaţi mai multe detalii aici.

În centrul oraşului, la Universitate, un apartament cu două camere costă 31.000 euro. Este vorba însă despre un apartament confort doi într-un bloc vechi, cu risc seismic. Totuşi, procedurile de reconsolidare au fost deja demarate, iar interiorul apartamentului a fost renovat recent. Aflaţi mai multe detalii aici.

Cele mai ieftine apartamente cu trei camere pornesc de la cel puţin 40.000 euro

Cele mai ieftine apartamente cu trei camere au preţuri care pornesc de la 40.999 euro. Este vorba despre o locuinţă cu o suprafaţă de 52 mp situată în cartierul Militari, zona Apusului, situat într-un bloc reabilitat. Interiorul este modernizat recent, iar blocul este construit imediat după cutremurul din 1977. Aflaţi mai multe detalii aici.

Următoarea ofertă cu cel mai bun preţ este situată în Drumul Taberei. Este vorba despre un apartament cu trei camere şi o suprafaţă de 46 mp construiţi. Preţul este de 42.000 euro. Aflaţi mai multe detalii aici.

CITEŞTE ŞI Sorin Oprescu: Bucureştiul trebuie dezvoltat spre Vest şi Sud. Doar acolo este loc pentru cartiere cu locuinţe Primarul Sorin Oprescu a deschis astăzi cel mai important eveniment imobiliar al anului: Gala Agentului Imobiliar. Edilul-şef a subliniat una dintre ... Sorin Oprescu: Bucureştiul trebuie dezvoltat spre Vest şi Sud. Doar acolo este loc pentru cartiere cu locuințe


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Considerați că 2016 este un an bun pentru achiziția unei proprietăți imobiliare?
Da, cât mai repede posibil, deoarece prețurile au început deja să urce încet.
Da, dar fără grabă. Piața abia se stabilizează, iar prețurile nu au cum să scadă mai mult de atât.
Nu sunt interesat de achiziția unei locuințe în viitorul apropiat.
Nu încă. Voi mai aștepta, cred că prețurile vor mai înregistra ușoare scăderi.
Nu, prețurile încă mai trebuie să scadă mult pentru a se adapta puterii de cumpărare din România.
OFERTE RECOMANDATE
Baneasa , SC: 390 mp
Prelungirea Ghencea , SC: 50 mp, 1 cam.

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video