2010 a adus zile grele pentru proprietarii care deţin terenuri în câmp, departe de utilităţi şi de drumuri asfaltate, departe de un plan de investiţie. Criza a fost neiertătoare cu acest segment al pieţei imobiliare, poate cea mai neiertătoare, iar acest lucru se vede cel mai bine în scăderile de preţ care merg până la aproximativ 80% în unele zone.
Încă un an de criză a făcut ca astăzi să vedem în nordul Capitalei preţuri de strigare care în 2007-2008 păreau fanteziste. Preţurile de tranzacţionare sunt chiar mai mici, căci în majoritatea cazurilor proprietarii sunt dispuşi să negocieze, şi când spunem negociere nu ne referim la 5-10 procente, ci chiar şi la 30%.
Cumpărătorii din Pipera se restrâng!
Gata cu vilele uriaşe şi terenurile de mii de metri pătraţi din Pipera! Cumpărătorii de astăzi au pretenţii mai mici în ce priveşte suprafaţa ...
Pipera
La finalul lui 2009, în Pipera cu aproximativ 190 euro puteai cumpăra un metru pătrat de teren într-o zonă bună. Lipsa cererii a făcut ca după un an, acelaşi metru pătrat să coste cu 70 euro mai puţin. Terenurile din câmp nu mai prezintă interes, dar dacă totuşi ar exista doritori vă spunem că în Pipera puteţi cumpăra acum în medie cu 70 euro/mp, mai ieftin cu 36% decât în decembrie 2009.
Corbeanca, în topul vânzărilor din nordul Capitalei
Corbeanca stă mai bine la capitolul vânzări comparativ cu alte zone din nordul Capitalei, şi asta pentru că preţurile au fost întotdeauna ...
Corbeanca
Preţurile în Corbeanca nu au înregistrat scăderi foarte mari, şi asta nu pentru că aici criza nu şi-ar fi făcut drum, ci pentru că în zonă, spun specialiştii, terenurile nu au fost niciodată exagerat de scumpe. Cifrele arată că faţă de decembrie 2009, preţurile loturilor bine poziţionate au scăzut cu 19%, un procent mic dacă ne uităm spre alte zone din jurul Bucureştiului. Preţul mediu pentru un metru pătrat de teren este de 105 euro, potrivit bazei noastre de date. Ieftiniri mai mari au suferit terenurile din câmp, dar acest lucru era de aşteptat căci investitorii au cam dispărut din piaţă, iar cei care mai cumpără astăzi sunt beneficiarii finali care vor terenuri bune. Aşadar, metrul pătrat în câmp a scăzut de la 45 euro (decembrie 2009) la 20 euro (decembrie 2010).
Mogoşoaia
În Mogoşoaia la finalul lui 2009, puteam cumpăra un teren în prim plan cu 110 euro/mp, astăzi 70 euro/mp este un preţ acceptat de piaţă, dar nu bătut în cuie. În cazul terenurilor cu o perspectivă slabă de dezvoltarea scăderea este mai mare în Mogoşoaia decât în Corbeanca, concret preţurile au picat cu 67%, de le 30 euro/mp în decembrie 2009 la 10 euro/mp la finalul anului trecut.
De ce m-aş muta în Otopeni?
Distanţa mică de Bucureşti, infrastructura tot mai bună de la an la an şi faptul că este unul dintre cele mai bogate oraşe din ţară fac din Otopeni ...
Otopeni
Oraşul Otopeni s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, s-a construit mult, ceea ce înseamnă că terenurile au fost în vizorul cumpărătorilor. Odată cu venirea crizei însă cheful de construcţie a cam dispărut, ceea ce a adus automat la o scădere a tranzacţiilor. Ca urmare după încă un an de criză, metrul pătrat a ajuns la 85 euro (decembrie 2010), de la 170 euro (decembrie 2009), ne referim la loturile din primul plan. Dacă luăm în calcul terenurile slab cotate, fără utilităţi, observăm o ieftinire de 65%, până la 30 euro/mp, preţ de listă.
Cel mai mare mall din sud-estul Europei, mană cerească pentru Chitila
Cunoscută drept una dintre cele mai slab cotate zone situate din jurul Capitalei, oraşul Chitila are potenţial, spun unele voci. Zona va creşte cu ...
Chitila
În cazul oraşului Chitila terenurile bune şi cele din câmp au cunoscut un procent de scădere asemănător, de 42% şi respectiv 44%. Altfel spus, dacă în decembrie 2009 un vânzător voia în medie 120 euro/mp pentru un lot bun, astăzi pretenţiile lui se învârt în jurul valorii de 70 euro/mp. Potrivit Imopedia.ro, terenurile situate departe de utilităţi şi fără o perspectivă de dezvoltare apropiată au picat de la 45 euro/mp cât erau la finalul lui 2009 la 25 euro/mp sfârşitul anului trecut. Vorbim de preţurile de strigare.
Popeşti-Leordeni
Şi în zona Popeşti-Leordeni se observă cam acelaşi procent de scădere, atât pentru terenurile din linia întâi, cât şi pentru cele mai slab poziţionate. Anul 2010 a adus în medie o ieftinire de 80 euro/mp, ceea ce face ca astăzi un teren care ar mai putea prezenta interes pentru cumpărători să coste în medie 55 euro/mp. Loturile din câmp au cunoscut pe parcursul anului trecut o reducere de preţ de 60 procente, până la 30 euro/mp, iar dacă luăm în calcul şi negocierea cu proprietarul sigur ajungem la un preţ mai mic.
Berceni - Sat
Scăderi puternice de preţuri observăm în zona Berceni. Pe parcursul lui 2010, criza a tăiat la jumătate preţurile terenurilor din primul plan, acestea atingând o valoare medie de 40 euro/mp. În cazul terenurilor unde şansele de dezvoltare sunt aproape zero, scăderile au fost extrem de puternice, putem spune de peste 80%, preţul mediu fiind acum de 5 euro/mp.
Domneşti: Vile individuale de la 60.000 euro
Preţurile mari şi supraaglomerarea zonei de nord i-au împins pe dezvoltatori, dar şi pe cumpărători spre locuri mai ieftine şi mai liniştite. ...
Domneşti



















