IMOPEDIA.ro: Ce tip de locuinţe cu buget de Prima Casă sunt în piaţă

Publicat: | Autor: Cristina Tamaş, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 37712

Aproximativ 70% dintre bucureştenii care caută un apartament cu două camere se arătă interesaţi de proprietăţile care nu costă mai mult de 60.000 euro, adică de locuinţele vechi care se încadrează în plafonul garantat de stat prin programul Prima Casă. Numărul celor care vor astfel de locuinţe a crescut cu circa 10% din primăvara lui 2009 până în la începutul acestui an, potrivit unui studiu realizat de imopedia.ro.

Garsoniere

sursa: romanialibera.roCea mai mare creştere înregistrată sub pragul de 60.000 euro o observăm în cazul garsonierelor. Dacă în primăvara anului 2009, 70% dintre cei care îşi căutau o garsonieră în baza noastră de date voiau o proprietate de până în 60.000 euro, la începutul acestui an aveam un procentaj de 91%.

„Această creştere este firească în condiţiile în care preţul garsonierelor a scăzut. Toate garsonierele au scăzut ca preţ, indiferent de zonă şi atunci e logic să fie un număr mai mare de clienţi care se încadrează în acest buget de 60.000 euro. Atât sunt dispuşi să dea cumpărătorii pe o garsonieră sau sunt constrânşi de programul Prima Casă? Nu cred că sunt dispuşi să dea 60.000 euro pe o garsonieră, eu cred că în prezent o garsonieră lucrează în bugete mai mici 35.000-40.000 euro, în cartiere. La 60.000 euro se poate achiziţiona o garsonieră în zone centrale" susţine Ruxandra Cleciu, preşedinte ARAI.

„E normal să caute garsoniere sub această valoare de 60.000 euro pentru că nu merită mai mult, indiferent în ce zonă se găseşte şi de ce îmbunătăţiri are. Nici în ultracentral, nu merită să dai mai mult de 60.000 euro pe o garsonieră chiar dacă este nouă" este de părere Dragoş Dragoteanu, manager Euroest.

În ce priveşte garsonierele cu preţuri cuprinse între 60.000 euro şi 75.000 euro, observăm că interesul a scăzut. Astfel, dacă la debutul programului Prima Casă 27% dintre căutări vizau garsonierele care se încadrau în acest buget, în toamna lui 2010 doar 11% se mai arătau interesaţi de astfel de oferte, iar la începutul anului doar 9%.

Tabel garsoniere


Apartamente cu două camere

În perioada decembrie 2010-ianaurie 2011 69% dintre căutările de două camere înregistrate pe site-ul imopedia.ro se îndreptau spre apartamentele de până în 60.000 euro. Procentul este cu 10% mai mare decât cel atins în primăvara lui 2009.

„În general cei care caută locuinţe sub 60.000 euro sunt constrânşi de programul Prima Casă, cea mai mare parte a creditelor imobiliare acordate în ultimii doi ani sunt prin acest program. Cei care doresc să îşi întemeieze o familii sau să se mute la un apartament mai mare şi-ar dori un apartament de trei camere, dar sunt puţine locuinţele cu trei camere care se încadrează în bugetul de 60.000 euro şi atunci mulţi fac un compromis şi cumpără un apartament cu două camere" spune Gabriel Alexandru, vice-preşedinte Century 21.

„Foarte mulţi români optează pentru programul Prima Casă pentru că există mai multe avantaje - avansul foarte mic de numai 5%, dobânzile mai mici decât la creditele obişnuite, băncile sunt dispuse să ofere mai degrabă credite prin Prima Casă unde există garanţia statului decât să ofere credite unor persoane care prezintă garanţii private. Şi atunci, sigur că garantarea prin Prima Casă este metoda preferată de români în momentul de faţă. Faptul că acele căutări au crescut de la 58% la 69% arată, cu cea mai mare probabilitate, că cei care caută vor să ia un credit garantat prin Prima Casă" explică Radu Zilişteanu, analist imobiliar şi doctor în economie.

„Aici e vorba de întreţinerea apartamentului care ţine de numărul de camere, de suprafeţe şi de numărul de persoane care îl ocupă. Dacă iei trei camere te încadrezi într-un impozit, dacă iei două camere te încadrezi în alt impozit. Deci alegerea acestui tip de apartament ţine de impozit, de întreţinere şi de necesitatea imediată a unui beneficiar, şi imediat înseamnă că două camere sunt suficiente, de aceea au crescut căutările" adaugă Dragoş Dragoteanu, manager Euroest.

Potrivit aceluiaşi studiu imopedia.ro, în perioada decembrie 2010-ianaurie 2011, 29% dintre bucureştenii interesaţi de o locuinţă cu două camere se uitau spre cele care aveau preţuri cuprinse între 60.000 - 70.000 euro. În primăvara anului 2009, înainte de programul Prima Casă, 35% dintre bucureşteni căutau apartamente cu două camere cu preţuri cuprinse între 60.000 - 70.000 euro.

Tabel 2 camere


Apartamente cu trei camere

Căutările în zona apartamentelor cu trei camere au suferit cele mai mici variaţii. Astfel din primăvara lui 2009 şi până astăzi interesul pentru apartamente de trei camere cu buget sub 60.000 euro a crescut doar cu 7%.

„E greu să găseşti apartamente cu trei camere sub 60.000 euro într-o zonă bună. S-ar putea să găseşti apartamente de trei camere la nivelul confortului doi sau în zone mărginaşe ale oraşului şi în stare foarte proastă, dar nu cred că asta este ceea ce îşi doreşte cumpărătorul şi e normal ca numărul celor care caută astfel de proprietăţi să nu fi crescut foarte mult" afirmă preşedintele ARAI, Ruxandra Cleciu.

„Eu cred alegerea că nu ţine neapărat de tipul de proprietate, ci de ceea ce îşi permit să achiziţioneze cu bugetele disponibile în funcţie de oferta bancară şi de programul Prima Casă. Sunt convins că fiecare dintre noi şi-ar dori să achiziţioneze o locuinţă cu mai multe camere, dar apare problema accesibilităţii" ne-a declarat Gabriel Alexandru, vice-preşedinte Century 21.

În toamna lui 2010 aproape jumătate dintre cei care căutau un apartament cu trei camere s-au arătat mai interesaţi de cele cu preţuri cuprinse între 60.000 şi 75.000 euro. Spre deosebire de garsoniere şi apartamentele de două camere, unde cerere a scăzut pe acest tip de buget, interesul pentru locuinţele cu trei camere a crescut de la 43% la 47%. Astăzi jumătate dintre căutările din zona locuinţelor cu trei camere se încadrează în bugetul 60.000 şi 75.000 euro.

Tabel 3 camere



Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Considerați că 2016 este un an bun pentru achiziția unei proprietăți imobiliare?
Da, cât mai repede posibil, deoarece prețurile au început deja să urce încet.
Da, dar fără grabă. Piața abia se stabilizează, iar prețurile nu au cum să scadă mai mult de atât.
Nu sunt interesat de achiziția unei locuințe în viitorul apropiat.
Nu încă. Voi mai aștepta, cred că prețurile vor mai înregistra ușoare scăderi.
Nu, prețurile încă mai trebuie să scadă mult pentru a se adapta puterii de cumpărare din România.
OFERTE RECOMANDATE

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video