O insulă din Grecia caută rezidenți și oferă casă, teren și 500 de euro pe lună timp de trei ani familiilor tinere dispuse să se mute acolo. Potrivit publicației Los Angeles Times, este vorba despre Antikythera, o mică insulă situată în centrul Mării Mediterane, care încearcă în acest fel să crească numărul locuitorilor, care, conform statisticilor oficiale, a ajuns la 20 de persoane, dintre care doar trei sunt copii.  

 

42455-insula_antikythera.jpgPentru a repopula insula aflată între Creta și continent, Biserica Ortodoxă Greacă a început deja să pregătească patru familii cu copii mici, care vor renunța la Atena și se vor muta aici. Asta ducpă ce, în toamna anului trecut, a venit în Antikythera o familie cu trei copii. Cu această ocazie a fost redeschisă școala de pe insulă, care fusese închisă timp de 24 de ani.

 

Deși turismul reprezintă o industrie majoră în Grecia, Antikythera nu poate fi comparată cu Santorini sau Mykonos. Aici, plajele sunt frumoase, dar inaccesibile. „Feribotul spre insulă se află la mila vânturilor înșelătoare care pot lăsa vizitatorii blocați. Nu există taxiuri, nici supermarketuri și nici benzinării”, arată Los Angeles Times.

 

Micuța insula are, însă, alte atuuri: o sursă proprie de apă, ceea ce reprezintă o resursă prețioasă pentru o insulă grecească. Totodată, Antikythera  are o centrală autonomă.

 

De asemenea, insula este o escală importantă pentru sute de specii de păsări migratoare, dar și un loc bun pentru studierea schimbărilor climatice, având în vedere poziția strategică, care îi permite să monitorizeze praful saharian, cimpanzeii canadieni și cenușa provenită de la vulcanul Etna.

1 July 2019