Au fost semnate încă şapte contracte de finanţare prin Programul Operaţional RegionalVasile BLAGA, ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a participat astăzi, 13 februarie 2009, la semnarea a trei contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 2 - „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale”, care a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Mehedinţi.

La eveniment au mai participat ministrul Apărării Naţionale, Mihai STĂNIŞOARĂ, Marius BALU, preşedinte Consiliul Judeţean Mehedinţi, Paul STĂNESCU, preşedinte Consiliul Judeţean Olt, Constantin BRĂGARU, primarul municipiului Orşova, Constantin GHERGHE, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marilena BOGHEANU, director Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, şi Gabriel FRIPTU, director al Direcţiei Generale Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional.

“Contractele semnate astăzi sunt importante pentru dezvoltarea locală şi regională, fiind cunoscut faptul că proiectele de infrastructură rutieră atrag după ele alte investiţii. Semnarea contractelor de finanţare este un moment important, dar toată lumea, atât dumneavoastră beneficiarii, cât şi reprezentanţii ADR sau ai ministerului, trebuie să fie conştientă că greul abia acum începe, odată cu trecerea la faza de implementare. Proiectele pentru care am semnat astăzi contracte au parcurs mai greu etapele de evaluare. Din acest an însă, procedurile s-au simplificat şi s-au scurtat în total cu 90 de zile, ceea ce face posibilă urgentarea demarării proiectelor”, a declarat ministrul Vasile BLAGA.

Totodată, Răzvan MURGEANU, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor a participat la Focşani şi Tulcea la semnarea a patru contracte de finanţare prin POR, împreună cu Luminiţa MIHAILOV, director Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Marian OPRIŞAN, preşedinte Consiliul Judeţean Vrancea şi Victor TARHON, preşedinte Consiliul Judeţean Tulcea.

Proiectele semnate au următoarele caracteristici:

1. „Reabilitare şi modernizare DJ 604,  KM 36+717 - 74+749, judeţul Olt”

Solicitant: Consiliul Judeţean Olt

Valoare totală: 28.550.192,69 RON

Durata de implementare:  30 luni

Obiectivele proiectului sunt sprijinirea dezvoltării economice şi sociale echilibrate a teritoriului situat la graniţa judeţelor Olt şi Dolj, îmbunătăţirea accesibilităţii zonei de graniţă; reducerea timpului de transport; creşterea mobilităţii populaţiei, bunurilor şi serviciilor în teritoriul menţionat anterior.


2. „Reabilitare si modernizare străzi in municipiul Orşova”

Solicitant: Consiliul Local al municipiului Orşova

Valoare totală:  9.322.120,85 RON

Durata de implementare:  18 luni


Obiectivele proiectului sunt fluidizarea traficului urban; reducerea timpului de transport şi eliminarea blocajelor rutiere în punctele de acces către oraş.


3.
 
„Reabilitare DJ 670 Negoeşti – Floreşti (DN 67),  KM 64+180 - 89+890, judeţul Mehedinţi”

 Solicitant:  Consiliul Judeţean Mehedinţi

 Valoare totală: 53.650.506,44 RON

 Durata de implementare:  29 luni

Obiectivele proiectului sunt creşterea calităţii drumului judeţean DJ 670 Negoeşti – Floreşti (DN 67) Km 64+180 – 89+890, judeţul Mehedinţi şi a măsurilor de siguranţă a traficului; sporirea ratei de utilizare a acestei infrastructuri regionale şi locale de transport; atragerea de investiţii private suplimentare în zonă şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru comunităţile locale.

4. Modernizarea centrului şcolar pentru educaţie incluzivă ‘Elena Doamna’”

Solicitant: Consiliul Judeţean Vrancea

Valoare totală: 9.842.903,17 RON

Durata de implementare:  30 luni

Obiectivele proiectului sunt modernizarea spaţiilor de învăţământ şi recuperare, a internatului şcolar, atelierelor şi sălii de sport; dotarea a 23 săli de clasă, 2 ateliere de specialitate, unei camere senzoriale, unui cabinet de audiologie, 8 cabinete de terapie specifică, unui laborator de informatică, unei săli de sport; îmbunătăţirea calităţii procesului de formare, recuperare şi corectare a deficienţilor a 253 de copii cu deficienţe de auz şi logopedice; creşterea atractivităţii şcolilor cu învăţământ special pentru cadrele didactice.

 

5. „Reabilitare şi modernizare DJ 204 E Mărăşesti – Panciu, KM 24+200 – 43+050”

Solicitant: Consiliul Judeţean Vrancea

Valoare totală: 42.918.387,09 RON

Durata de implementare:  31 luni

Obiectivele proiectului sunt reabilitarea şi modernizarea a 18,850 km de drum judeţean;creşterea competitivităţii economice a două centre urbane deservite de DJ 204E prin îmbunătăţirea accesului pe căile rutiere şi valorificarea potenţialului specific; creşterea gradului de atractivitate şi accesibilitate a Regiunii de Dezvoltare Sud Est prin conectarea drumului judeţean DJ 205R la două drumuri naţionale, DN 24 şi DN 2.


6.
 
„Reabilitare si modernizare DJ 205R KM 21+700 – Km 28+700, Coteşti - Poiana Cristei”

Solicitant:Consiliul Judeţean Vrancea

Valoare totală: 10.938.610,85 RON

Durata de implementare:  15 luni

Obiectivele proiectului sunt reabilitarea şi modernizarea a 7,00 km de drum judeţean prin lucrări efectuate pe durata a 8 luni; creşterea competitivităţii economice a două comunităţi rurale deservite de DJ 204E prin îmbunătăţirea accesului pe căile rutiere şi valorificarea potenţialului specific; creşterea gradului de atractivitate şi accesibilitate a Regiunii de Dezvoltare Sud Est prin conectarea drumului judeţean DJ 205R Coteşti – Poiana Cristei la reţeaua de drumuri naţionale.


7.
 
„Reabilitarea si modernizarea zonei industriale est din municipiul Tulcea”

Solicitant: Primăria municipiului Tulcea

Valoare totală: 32.558.432,70 RON

Durata de implementare:  24 luni 

Obiectivele proiectului sunt reabilitarea infrastructurii zonei industriale din partea de est a municipiului Tulcea; îmbunătăţirea condiţiilor de acces la zona industrială; îmbunătăţirea calităţii mediului din zona de implementare a proiectului.

 

13 February 2009