În cele 100 de zile de la inaugurarea celui de-al șaselea magazin, Hornbach,  unul  dintre principalii  retaileri  locali de  materiale de construcții și grădinărit, a înregistrat un trafic de aproape 169.000 de persoane, dintre care 80% au devenit clienți.

39563-hornbach_sibiu_1.jpg„Noul nostru magazin din Sibiu – al șaselea din rețeaua locală a Hornbach – a fost un real succes încă de la deschidere și, astfel, în cele 100 de zile de la inaugurare a avut cca. 130.000 de clienți”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Potrivit afirmațiilor sale, traficul mediu a fost, în această perioadă, de cca. 1.500 de persoane zilnic, însă acțiunile speciale și mai ales zilele de weekend au adus chiar și mai mulți vizitatori în magazin. De asemenea, reprezentantul companiei a subliniat că, în acest moment, se poate observa o creștere treptată a numărului de vizitatori și, astfel, și a numărului de clienți.

„Cu siguranță principalele atuuri al magazinului nostru în fața clienților sunt reprezentate de consilierea profesională a consultanților noștri de la raft și, nu în ultimul rând, de calitatea produselor și strategia de prețuri mereu mici”, a subliniat Mugurel-Horia Rusu.

Acesta a mai adăugat că, încă de la deschidere, clienții sibieni au arătat un interes crescut pentru produsele din zona de grădină, dar și pentru cele din zona de ridicare a materialelor de construcții.

„La fel ca și celelalte magazine Hornbach, și locația din Sibiu s-a dovedit a fi, în aceste 100 de zile de la deschidere, partenerul ideal pentru proiecte Do-It-Yourself. Astfel, aici sibienii pot găsi peste 30.000 de articole mereu pe stoc, alături de altele disponibile la comandă”, a mai afirmat Mugurel – Horia Rusu.

În ceea ce privește cele mai solicitate servicii Hornbach pe piața din Sibiu, cel de cusut perdele și cel de înrămări au fost, până în acest moment, cele mai cerute. De asemenea, serviciul de debitare lemn și cel de transport s-au aflat în topul celor mai solicitate de către clienții sibieni.

„În mod clar mizăm pe majorarea treptată și constantă a numărului de clienți datorită creșterii notorietății în zonă. În plus, lună de lună organizăm evenimente și expoziții speciale pentru clienți și credem că, în acest fel, le vom puteam oferi și mai mult ajutor în proiectele pe care le desfășoară”, a mai spus reprezentantul companiei.

Magazinul Hornbach din Sibiu a fost inaugurat în 14 octombrie 2015, fiind a șasea locație deținută de retailer pe piața locală. Acesta are o suprafață totală de 12.000 de metri pătrați și pune la dispoziția clienților 30.000 de articole mereu pe stoc și multe altele disponibile la comandă.

Împărțit în trei zone distincte, magazinul urmează modelul celorlalte locații Hornbach din România. Astfel, pe o suprafață de 7.600 mp este situată zona de materiale de construcții și amenajări, în timp ce pe o suprafață de 2.700 mp se regăsește o zonă dedicată produselor de grădină și ZOO.  În plus, noua locație dispune de o zonă specială de ridicare a materialelor de construcții, amplasată separat de magazin. Aceasta are o suprafață de 1.700 mp și pune la dispoziția clienților materiale de construcții grele și voluminoase.

# # #

Despre Hornbach România

HORNBACH  este o companie multinațională, de familie, care a înregistrat în exercițiul  financiar  2014/2015 (data bilanțului: 28 februarie) o cifră de afaceri  (netă) de peste 3,5 miliarde de Euro, în creștere cu 6% comparativ cu perioada anterioară.

Fondată   în  anul  1877,  HORNBACH  este  singura  companie  din  domeniul construcțiilor  și  grădinăritului  care  se poate mândri cu o istorie de 5 generații.  În  acest  moment,  concernul  deține  153 de magazine mixte de materiale  de construcții și grădinărit, în nouă țări din Europa (Germania, Austria,  Olanda,  Luxemburg, Elveția, Cehia, Slovacia, Suedia și România), dintre care 6 în România (București  Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu).

Conceptul  comercial  și  gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea  proiectelor  clienților.  HORNBACH garantează acestora prețuri mereu  mici,  fiind  lider  de  piață  pe acest segment. În plus, calitatea excelentă a consultanței și a serviciilor oferite au fost confirmate de nenumărate studii și teste independente.

Prin  pionierat,  ca  de  exemplu  deschiderea  primului  magazin  mixt  de materiale  de  construcție  și  articole  de  grădinărit (1968), a primului megastore  (1980)  și  a  primului  magazin  de materiale de construcții cu conceptul  drive-in  (2003),  HORNBACH  își  dovedește  în permanență forța inovatoare.  De  decenii,  HORNBACH este considerat un angajator de top, în acest   moment  având  16.500  de  angajați  care  contribuie  la  succesul companiei, dintre aceștia peste 770 activând  în România.

# # #

16 February 2016