Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit,  va inaugura, în această toamnă, cel de-al șaselea magazin din rețea, la Sibiu, în cadrul căruia cele 100 de persoane deja angajate vor beneficia de traininguri specifice.

38258-mugurel-horia_rusu_director_general_al_hornbach.jpg„Școlarizările pentru personalul magazinului din Sibiu sunt, în acest moment, în plină desfășurare și vizăm ca toți cei 100 de angajați să deprindă, până la deschidere, toate abilitățile de care au nevoie pentru a satisface nevoile clienților”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach România.

Recrutarea angajaților unui nou magazin ce urmează a se deschide, cum este cazul celui din Sibiu, se inițiază prin intermediul mijloacelor media, cum ar fi anunțurile pe site-urile de job-uri, în ziare, prin intermediul bannerelor sau pe site-ul companiei, .

„Însă, înainte de a deschide un nou magazin, se realizează o comunicare internă prin care angajații sunt informați că își pot depune cerere de transfer sau chiar candidatura pentru a promova pe o altă funcție în noua locație. De altfel, acesta este și cazul Directorului de Magazin din locația din Sibiu, János Máté.  Acesta a fost, până în acest moment, director adjunct în magazinul nostru din Brașov”, a mai spus reprezentantul companiei. 

Criteriile de selecție a noilor angajați

Potrivit reprezentantului companiei, principalul criteriu care stă la baza alegerii candidaților care să treacă prin întregul proces de recrutare al Hornbach este motivația pentru care își doresc să lucreze în companie.

„Procesul de recrutare în cadrul companiei noastre este unul complex deoarece ne dorim să găsim candidații care să se potrivească cel mai bine tipologiei de angajat Hornbach. Astfel, ne dorim să avem angajați care să fie mereu dornici să afle lucruri noi, comunicativi, deschiși, proactivi, implicați, corecți și, mai ales, motivați să se dezvolte profesional”, a mai spus Mugurel - Horia Rusu. 

Astfel, fiecare candidat al cărui CV a fost selectat trece prin două sau chiar trei interviuri, în funcție de poziția pentru care aplică. În cadrul interviurilor, responsabilii de recrutare doresc să vadă dacă persoana se pliază pe filosofia Hornbach, dacă are capacitatea de a fi orientat către client și pe care dintre departamentele din cadrul magazinului s-ar plia cel mai bine.

„Hornbach este o companie care oferă în mod egal o șansă tuturor, fie că abia au terminat studiile și nu au avut ocazia să capete experiență, fie că se apropie de vârsta pensionarii, dar își doresc încă să muncească”, a mai spus Directorul General al Hornbach România.

Traininguri specifice pentru toți angajații

Potrivit studiilor interne, magazinele Hornbach se află pe prima poziție în preferințele clienților atunci când vine vorba de raport calitate - preț, produse calitative și, mai ales, consiliere profesională. Astfel, personalul calificat este un atuu foarte important al magazinelor și, pentru a răspunde nevoilor clienților, Hornbach susține programe de școlarizări pentru orice nou angajat, acest lucru desfășurându-se în prezent și pentru locația din Sibiu.

„Nu dorim ca angajații noștri să ajungă în magazin fără a cunoaște foarte bine produsele și serviciile noastre, dar mai ales care sunt atribuțiile lor și cum trebuie să consilieze corect un client. Astfel, am investit și vom continua să investim în traininguri diverse, de la cele de inițiere, până la cele specifice, pentru noii angajați din Sibiu și nu numai”, a completat Mugurel-Horia Rusu.

Astfel, toți angajații beneficiază de training-uri standard, precum cele în domeniul vânzării și cele privind procesele specifice Hornbach, dar și de scolarizări în anumite domenii. Printre aceste se numără cele pentru raionul de acvaristică sau grădină, cursuri pentru obținerea autorizației de conducere a motostivuitorului, școlarizări cu furnizorii de produse, calificări în domeniul comercializării produselor marcă proprie și cursuri cu privire la programul intern de gestionare a mărfii și de încasare.

Fiecare săptămână de școlarizare parcursă se finalizează cu o testare prin intermediul căreia se verifica nivelul de cunoștințe acumulate, stabilindu-se astfel unde ar mai fi loc de îmbunătățire și clarificându-se neclaritățile.

„Cursurile sunt realizate atât de formatori interni, cât și externi. În plus, există și echipe de angajați din alte magazine, care au deja experiență la Hornbach, sunt recunoscuți pentru volumul de cunoștințe de specialitate pe care l-au acumulat, dețin abilități practice de a-i putea învața și pe alții și de a transmite mai departe cunoștințele pe care le dețin. Acești colegi oferă noilor angajați sprijin și îi coordonează în procesul de învățare și integrare”, a încheiat reprezentantul companiei.

# # #

Despre Hornbach România

HORNBACH este o companie multinațională, de familie, care a înregistrat în exercițiul financiar 2014/2015 (data bilanțului: 28 februarie) o cifră de afaceri (netă) de peste 3,5 miliarde de Euro, în creștere cu 6% comparativ cu perioada anetrioară.

Fondată în anul 1877, HORNBACH este singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 5 generații. În acest moment, concernul deține 150 magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în nouă țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveția, Cehia, Slovacia, Suedia și România), dintre care 5 în România (București  Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara). 

Conceptul comercial și gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea proiectele clienților. HORNBACH garantează acestora prețuri mereu mici, fiind lider de piață pe acest segment. În plus, calitatea excelentă a consultanței și a serviciilor oferite au fost confirmate de nenumărate studii și teste independente.

Prin pionierat, ca de exemplu deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcție și articole de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), HORNBACH își dovedește în permanență forța inovatoare. De decenii, HORNBACH este considerat un angajator de top, în acest moment având 16.500 de angajați care contribuie la succesul companiei, dintre aceștia peste 650 activând  în România.

# # #

 

29 September 2015