Aflati in plina campanie de promovare a celei de-a cincea editii a Targului Imobiliar PROJECT EXPO, ce va avea loc in perioada 27 – 29 noiembrie 2009, organizatorii se confrunta cu o serie de acuzatii calomniatoare.

Acuzatiile nefondate aduse organizatorilor Targului Imobiliar PROJECT EXPO aduc un real prejudiciu de imagine firmelor organizatoare, Project Events si Zero Point Consulting.  Situatia a degenerat considerabil, iar atacul este cladit pe o baza cel putin indoielnica.
Ipoteza conform careia organizatorii Targului Imobiliar PROJECT EXPO sunt protagonistii postarii unui fals comunicat de presa  ce aduce la cunostinta anularea urmatoarei editii a Targului TIMON se sprijina pe un argument singular si foarte simplu de combatut.

Astazi au fost mentionate in toate articolele ce tratau acest subiect atat numele Laviniei Dinu, ce figura ca autoarea documentului ce a declansat scandalul , cat si informatia conform careia computerul de pe care a fost trimis acel comunicat de presa  fals apartine Zero Point. Tehnologia avansata de care beneficiem cu totii ne poate demonstra si ca informatiile din setarile calculatorului pot fi schimbate cu mare usurinta de orice persoana interesata de acest lucru. Modificarea se poate face cu mare rapiditate accesand optinea “Summary” cu un simplu “click dreapta” pe document .Mai mult, Lavinia Dinu nu are nicio legatura cu Zero Point Consulting sau Project Events si nu figureaza ca angajat in evidentele acestor companii.

Este inadmisibil ca o declaratie atat de grava, ce este atintita cu atata vehementa  impotriva organizatorilor Targului Imobiliar PROJECT EXPO, sa se sprijine exclusiv pe un argument atat de firav si lipsit de consistenta.

Merita amintit si faptul ca Targul Imobiliar PROJECT EXPO a debutat in anul 2009, mentinandu-si verticalitatea inca de la prima editie. Mai mult, firmele organizatoare, Project Events si Zero Point Consulting, nu au fost implicate in nicio actiune calomniatoare la adresa concurentilor si  totodata au reusit sa-si pastreze cu fermitate pozitia echidistanta vis-a-vis de orice practica neloiala. Culisele organizarii de targuri imobiliare nu ascund cele mai fair-play situatii, dar orice persoana  ce a avut acces in spatele cortinei a putut observa ca organizatorii Targului Imobiliar PROJECT EXPO nu si-au alocat niciodata din resurse in sensul declansarii unei situatii tensionate, fie ea tacita sau nu.

Spre surprinderea  scepticilor ce au blamat si au ironizat Targul Imobiliar PROJECT EXPO inca de la lansarea acestuia, organizatorii se pregatesc asiduu pentru ca ultima editie din acest an sa inregistreze cel putin succesul celor anterioare. Orice acuzatii lansate in presa in acest context pot fi interpretate din tabara Project Expo ca fiind suspicioase.

Daca aceste acuzatii se vor mentine pe o baza nefondata ne rezervam dreptul de a ne adresa organelor competente pentru a solutiona acest conflict.

 

 

 

 

 

 

20 November 2009