Radiografia rezidenţială a primelor 12 săptămâni din 2009IMPACT Developer & Contractor SA (IMPACT SA) a anunţat azi, cu ocazia deschiderii Târgului Imobiliar Naţional (TIMON) cele mai importante cifre şi tendinţe care au caracterizat vânzările rezidenţiale ale companiei în primul trimestru al anului 2009.

Astfel:volumul de vânzări a fost de circa 20 mil lei inclusiv TVA (aprox 4,5 mil Euro), comparabil cu valoarea din aceeaşi perioadă a anului 2007, dar cu 20% mai mic decât volumul înregistrat în 2008 (cca 24 mil lei)

    • Din contractele achitate integral circa 70% au fost realizate prin finanţare bancară acordată în cea mai mare parte de CEC;
    • Rata de succes a fost de 1/100[contracte vs contacte]. Prin comparaţie, în anul 2007 rata de succes era de 1/30, iar în 2008 aceasta a fost de 1/50;
    • Deşi rata de succes s-a înjumătăţit faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, se constată totuşi o creştere semnificativă a numărului de contacte, care a crescut de la 2.500 în primele 12 săptămâni din anul 2008 la aproape 4000 (3.980) în aceeaşi perioadă a anului 2009, ceea ce demonstrează un interes crescut pentru domeniul rezidenţial, dar o şi mai mare prudenţă în luarea deciziilor. Cifrele indică totuşi existenţa unei cereri latente în creştere;
    • Vedeta vânzărilor a fost apartamentul cu 2 camere, datorită faptului ca s-a încadrat în limitele legale pentru aplicarea unui TVA 5%, dar şi datorită finanţărilor mai mici acordate de bănci;
    • Ritmul vânzărilor din această perioadă se datorează în primul rând flexibilităţii noastre financiare, dar şi unei uşoare creşteri a creditării bancare. În acest sens, cea mai activă bancă în finanţări imobiliare a fost în această perioadă CEC Bank. Acest lucru sugerează ca relansarea pieţei ar putea deveni o certitudine daca sumele destinate relansării economice (din creditul acordat de FMI) vor fi administrate majoritar de o bancă a statului;
    • Pentru zona de nord a capitalei (acolo unde este amplasat cartierul Greenfield) preţul cu TVA pe metru pătrat construit desfăşurat (include teren, reţele, utilităţi, drumuri, construcţie şi amenajare exterioară) a fost de circa 1200 EURO cu TVA inclus, nivel care se apropie de preţul practicat de companie pentru acelaşi ansamblu în anul 2007, în perioada de început a acestuia, ceea ce demonstrază că acest nivel de preţ reprezintă un preţ accesibil pentru clasa medie;
    • Din preţul practicat, între 60% şi 70% reprezintă preţul construcţiei;
    • Din contractele semnate în această perioadă se constată că cei mai mulţi clienţi provin din sectorul Farmaceutic şi FMCG, spre deosebire de anul 2008, când cei mai mulţi clienţi proveneau din sectorul serviciilor, cu preponderenţă servicii financiar-bancare.

    PARTICULARITATI ALE ANSAMBLULUI GREENFIELD:

    În cele 3 cartiere finalizate (Rubin, Topaz, Onix) locuiesc în prezent circa 450 de locatari, din care peste 100 s-au mutat în ultimele 12 săptămâni;

    În ansamblu sunt peste 20 de copii preşcolari, din care cel mai tânăr locatar are 5 luni;

    Numărul de copaci din Greenfield a crescut de la 120 la 295 ca urmare a amenajărilor peisagistice din cartierul Topaz. Numărul acestora va creşte cu încă 450 copaci în urma acţiunii de impădurire organizată de IMPACT, sâmbătă, 28 martie, acţiune la care sunt invitaţi toţi cei iubitori de pădure şi aer curat.

    DESPRE GREENFIELD:

    Situat în zona de nord a Bucureştiului, între pădurile Băneasa şi Tunari, ansamblul Greenfield I a fost început în septembie 2006 şi conţine un număr de 676 de unităţi de locuit din care au fost vândute până în prezent 430 de unităţi. Ele sunt dispuse în 5 ansambluri rezidenţiale independente (Rubin, Topaz, Onix, Blue, Quartz), şi ocupă în total o suprafaţă de circa 10 ha. Greenfield I reprezintă prima etapă a unui ansamblu care va conţine în final 60 de ha.

    Livrarea unităţilor a început în primăvara anului 2008 cu ansamblurile Rubin şi Topaz. În decembrie 2008 au început să se livreze apartamentele din Onix, iar din februarie 2009 au început livrările în Blue. Apartamentele din Quartz se vor livra începând din iunie 2009.

    DESPRE IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR SA:

    IMPACT Developer & Contractor SA este cea mai inovativă companie imobiliară românească.

    IMPACT oferă soluţii de locuire bazate pe construcţii rezidenţiale diversificate şi facilităţi financiare individualizate, care pot fi achiziţionate prin diferite modalităţi de contractare, precum şi servicii de administrare complexe.

    Înfiinţată în 1991, IMPACT este cotată la Bursa de Valori Bucureşti, şi este una dintre cele mai cunoscute societăţi din România în domeniul imobiliar şi al pieţei de capital. Din 1996, de când a introdus pe piaţă conceptul de ansamblu rezidenţial, IMPACT a dezvoltat 16 ansambluri în 5 oraşe, cu peste 2.000 de case şi apartamente precum şi 25.000 mp de birouri şi spaţii comerciale.

    25 March 2009