Echipa de avocați a Radu și Asociații SPRL, casa de avocatură asociată EY România, a obținut în data de 6 octombrie 2015 o a treia hotărâre judecătorească irevocabilă consecutivă, de natură a reașeza practica organelor fiscale în materia recunoașterii la deducere în România a contribuțiilor sociale plătite în alte state membre ale UE. Curtea de Apel Timișoara a respins recursul formulat de către ANAF împotriva sentinței prin care a fost anulată decizia de impunere emisă împotriva unei persoane fizice angajate într-un stat membru UE și care a fost detașată să desfășoare activități profesionale (de natura dependentă) în cadrul unei renumite companii multinaționale cu prezență în România.

38531-claudia_sofianu-executive_director.jpgANAF a stabilit în 2011 obligații fiscale suplimentare cu titlu de impozit pe veniturile din salarii, ca urmare a măririi în mod nelegal a bazei de impozitare. Astfel, organele fiscale au inclus în baza de impozitare din România și sumele cu titlu de contribuții sociale obligatorii datorate de detașați și plătite conform legislației dintr-un alt stat membru UE, nerecunoscând astfel dreptul de a le deduce în România la calculul impozitului pe veniturile din salarii.

Sintetizând întreaga problematică juridică supusă dezbaterii, instanța a fost chemată să se pronunțe dacă sumele plătite cu titlu de contribuții sociale obligatorii în statul de rezidență (stat membru UE) trebuia sau nu incluse în baza de impozitare a reclamanților în statul unde și-au desfășurat activitatea (România în cazul de față).

Această reușită este cu atât mai importantă cu cât Direcția Generală de Metodologii Fiscale, Îndrumare și Asistență a Contribuabililor din cadrul Ministerului Finanțelor a avut un punct de vedere contrar celor trei hotărâri judecătorești irevocabile, la momentul în care reclamanții au formulat acțiunile în instanță. Astfel, doar contribuțiile sociale obligatorii datorate potrivit legislației în domeniu din România erau considerate deductibile, iar orice alte contribuții plătite de aceste persoane în țara de rezidență, alt stat membru UE, nu erau deductibile întrucât excedau prevederilor Codului fiscal de la momentul respectiv.

Echipa de litigii fiscale din cadrul Radu și Asociații condusă de Emanuel Băncilă deschide astfel calea anulării unor decizii emise de autoritățile fiscale atunci când legea prescrie un tratament discriminatoriu, lasă loc de interpretări și potențiale abuzuri împotriva unor contribuabili care și-au îndeplinit obligațiile fiscale în mod conștiincios și nu au făcut decât să aibă o interpretare a legii diferită față de cea a ANAF, în spiritul principiilor legislației comunitare. Echipa de avocați și consultanți fiscali din cadrul EY a fost compusă din Alex Slujitoru, Avocat Senior, Horia Grigorescu, Avocat Junior, respectiv Claudia Sofianu, Director Executiv, Stela Andrei, Senior Manager si Dorina Marcu, Consultant Senior, in Departamentul de Asistență Fiscală al EY.

„Prin interpretarea dată de organele fiscale la momentul emiterii deciziilor se instituia o diferență de tratament fiscal aplicabil veniturilor din salarii între contribuabilii persoane fizice, în funcție de afilierea lor la sistemul de asigurări sociale din România respectiv dintr-un alt stat membru UE. Astfel, orice contribuabil, român sau cetățean UE, angajat în România, putea deduce din baza de impozitare cuantumul contribuțiilor individuale obligatorii plătite conform legislației românești. În schimb, un contribuabil angajat într-un alt stat membru UE și detașat să lucreze în România, în interpretarea dată de autoritățile fiscale, nu putea deduce din baza de impozitare contribuțiile individuale pe care le plătea conform legii din țara de angajare, ceea ce conducea la crearea unei situații nefavorizante în ceea ce-l privește pe acesta din urmă. Mai mult, un astfel de tratament diferențiat, mai ales în domeniul asigurărilor sociale unde există legislație comunitară aplicabilă, ducea la descurajarea cetățenilor statelor membre UE de a beneficia de libertatea de stabilire și de liberă prestare a serviciilor, libertăți prevăzute în Tratatul de funcționare a Uniunii Europene”, a declarat Claudia Sofianu, liderul Diviziei de Taxare a Persoanelor Fizice.

Se dovedește încă o dată capacitatea instanțelor de judecată din România de a aplica cu prioritate legislația și jurisprudența europeană în materie, ca răspuns la tratamentul fiscal discriminatoriu aplicat de autoritățile fiscale din România cu privire la contribuțiile sociale obligatorii plătite în România, respectiv într-un alt stat membru UE.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 212.000 de angajați în peste 700 de birouri din 150 de țări și venituri de aproximativ 28,7 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2015. Rețeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piața serviciilor profesionale încă de la înființare, în anul 1992. Cei peste 650 angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, asistență în tranzacții și servicii de asistență în afaceri către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România este cel mai dorit angajator în România dintre companiile Big 4, conform studiilor Trendence și Catalyst. Pentru mai multe informații, vizitați pagina noastră de internet.

 

21 October 2015