RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a intermediat în 2015 cca. 300 de tranzacții imobiliare în valoare totală de 19 milioane de euro. În acest context, comisioanele totale încasate de companie au ajuns la cca. 1 milion de euro.

39062-sign_closeup_3.jpg“În 2015, cele 15 birouri din rețeaua RE/MAX România aflate în orașele Cluj-Napoca, Arad, Oradea, Bistrița, Brașov, Suceava, Bacău, Sibiu și București au intermediat cca. 300 de tranzacții. De departe, birourile din Cluj-Napoca, București și Brașov au fost cele care au avut cele mai multe intermedieri, acest lucru datorându-se atât potențialului fiecărei din piețe, dar și faptului că birourile din aceste orașe erau deschise de mai mult de un an și aveau deja o tradiție în zonă”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.

Potrivit afirmațiilor sale, 80% din tranzacțiile încheiate anul trecut au fost vânzări, iar restul de 20% au reprezentat închirieri.

Raportat la tipul de proprietăți tranzacționate, 80% au fost pe segmentul rezidențial, unul din sectoarele pieței ce a înregistrat o evoluție pozitivă în anul anterior. Restul au fost reprezentate, în proporție de 15%, de proprietăți office și comerciale, iar 5% de terenuri.

“În ceea ce privește proprietățile rezidențiale tranzacționate de birourile RE/MAX, cea mai mare parte – 75% - au fost apartamente, iar restul de 15% case cu o valoare peste media pieței”, a subliniat Răzvan Cuc.

Top 3 cele mai mari tranzacții intermediate

În ceea ce privește valoarea, RE/MAX România a înregistrat anul trecut o serie de tranzacții importante. Printre acestea se numără un teren dedicat unui proiect de dezvoltare imobiliară în valoare de peste 1 milion de euro. Acesta este situat în zona Clujului și a fost cumpărat de un dezvoltator imobiliar.

De asemenea, anul trecut compania a gestionat vânzarea a mai multe locuințe cu o valoare de peste 500.000 de euro.

“Un alt proiect interesant pentru RE/MAX România a fost vânzarea, în parteneriat cu RE/MAX Austria, a unui apartament de 2 camere în Viena, în valoare de 435.000 euro. Acesta a fost vândut de un client român, iar întregul proces a durat cca. 2 luni”, a mai completat Răzvan Cuc.

Planuri de viitor

După ce anul 2015 a fost încheiat cu un număr de 15 birouri, 101 agenți și un business din comisioane de cca. 1 milion de euro, pentru 2016 Răzvan Cuc mizează pe o creștere constantă.

Astfel, anul acesta compania estimează atingerea unui număr total de 24 de birouri, 165 de agenți și un business de 1,5 milioane de euro din comisioane din tranzacții.

„În acest an, ne vom concentra pe dezvoltarea rețelei de birouri din București, însă nu excludem nici principalele orașe din țară precum Cluj-Napoca, Iași, Constanța sau Timișoara”, a încheiat Răzvan Cuc.

# # #

Despre RE/MAX

RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 6.300 de birouri și peste 100.000 de agenți afiliați în 95 de țări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 31 de țări, cu 1.500 birouri și 14.000 de agenți, continuând să se extindă.

13 January 2016