La mijlocul lunii septembrie, în vederea finanțării proiectului, Sonaca Aerospace Transilvania SRL, beneficiind de consultanța din partea firmei de avocatură Noerr, pe parcursul pregatirii întregului proiect de investiție, a obținut de la autoritățile române un ajutor de stat în valoare de 24.1 mil. RON (5.4 mil. EUR).

38332-sonaca.jpgSonaca S.A. este o companie din sectorul aerospațial, cu sediul în Belgia, obiectul său de activitate constând din proiectarea, fabricarea, montarea și testarea de structuri aerospațiale și subsisteme asociate acestora.

Pentru a satisface expectativele și comenzile clienților, Sonaca își extinde activitatea în Europa de Est prin intermediul unei investiții de tip greenfield în valoare de câteva milioane EUR în sectorul aerospațial, urmând a pune bazele unei fabrici de producție în România, in comuna Moldovenești, jud. Cluj, având drept obiectiv principal dezvoltarea unei capacități industriale și specializarea în activitățile complementare Grupului.

La mijlocul lunii septembrie, în vederea finanțării proiectului, Sonaca Aerospace Transilvania SRL, beneficiind de consultanță din partea avocaților Noerr, pe parcursul pregatirii întregului proiect de investiție, a obținut de la autoritățile române un ajutor de stat în valoare de 24.1 mil. RON (5.4 mil. EUR). Întregul proiect are o valoarea totală de 52 mil. RON (11.8 mil. EUR), suma ce va fi investită în perioada 2015-2017.

Detalii referitoare la investiție

Proiectul constă în clădiri, drumuri rutiere, echipamente și instalații care vor fi investite în perioada 2015-2017 pentru a produce piese pentru aeronavele de tip Embraer și Airbus.

Pe baza scenariului actual, este planificat ca noua fabrică de producție să funcționeze în două ture, iar oamenii să fie angajați pe măsură ce activitatea de producție se va intensifica.

Despre Sonaca Grup

Grupul Sonaca este activ în proiectarea, fabricarea, montarea și testarea de structuri metalice și compozite aerospațiale și sisteme asociate acestora. 

Având peste 80 ani de istorie, Sonaca a dobândit o expertiză recunoscută la nivel mondial în proiectarea și producția de dispozitive de hipersustentație și sisteme asociate acestora. Un punct forte important îl constituie capacitatea companiei de a pune la dispoziția clienților produse care îi poartă amprenta de la început până la final, adică de la proiectare pe baza unei specificații generale până la etapa certificării.

Societatea este recunoscută la nivel mondial ca fiind un furnizor de incredere. În acest context, Airbus i-a acordat Grupului Sonaca premiul valoros SQIP (Programul lanțul de Livrare și Îmbunătățirea Calității) în anii 2012 și 2013, iar Embraer a desemnat Grupul Sonaca drept cel mai bun furnizor al său de structuri aerospațiale în anii 2008, 2009 și 2013.

Despre Noerr

Noerr este o societate de avocatură europeană de prim rang, care înglobează mai mult de 500 de avocați și consultanți în Germania, Europa și Statele Unite ale Americii. Activitatea Noerr este în principal orientată către furnizarea de servicii interdisciplinare de asistență juridică și consultanță fiscală la un nivel academic, de o manieră inovativă și orientată către obținerea rezultatelor urmărite de fiecare client în parte. De asemenea, împreună cu celelalte societăți membre ale grupului, Noerr dezvoltă și oferă clienților soluții viabile în domeniile financiar și de management.

4 October 2015