Mai mult decât imobiliare!!!!!!
 

Webinar TNI: Restart Now!

Publicat: | Numar afişări: 325

Lansarea programului de webinarii TNI a fost primită cu mare entuziasm de comunitatea de profesioniști imobiliari din România și ne-am bucurat să ne întâlnim online într-un număr așa de mare. Scopul webinariilor TNI este de a conecta și uni profesioniștii ce activează în segmentul imobiliar, de a le aduce în față personalități din domeniu care să le împărtășească din experiența internațională, astfel încât să le fie de ajutor în compensarea efectelor negative ale actualei situații generate de COVID-19.

Pasiunea pentru a conecta oamenii o avem de mult timp, iar în anul 2005 noi, echipa BDOBC, ne-am asumat rolul de a conecta oferta imobiliară cu cererea prin intermediul evenimentelor marca . În toți acești ani ne-a onorat să fim parteneri de business pentru marii jucătorii din imobiliare, rampă de lansare pentru companiile imobiliare aflate la început de drum, sprijin de încredere pentru cei aflați în campanii de brand awareness, colaboratori pentru presa de specialitate și «barometru de încredere» pentru persoanele interesate de achiziții imobiliare. Acum, în plină pandemie de coronavirus, când evenimentele offline sunt interzise în toată lumea, pasiunea noastră de a conecta oamenii o orientam spre online în organizarea de webinarii cu frecvență săptămânală.

Începutul acestui program a fost unul în forță, cu un invitat special, cu o experiență extraordinară în piața imobiliară – Walid Moussa, Președintele Mondial al Federației Internaționale Imobiliare (FIABCI) ce ne-a vorbit despre efectele COVID-19 asupra pieței imobiliare la nivel global și ne-a împărtășit soluții de adaptare și oportunități de dezvoltare în noul context. Înregistrarea primului webinar TNI o puteți găsi pe canalul de YouTube TNI, sau accesând direct acest link: CLICK AICI!

Al doilea webinar TNI va fi și mai interesant, deoarece are doi invitati speciali ce ating două subiecte sensibile: dezvoltările imobiliare și activitatea agenților imobiliari în actuala situație.

Joi, 23 aprilie, ora 18:30 îi avem invitați pe Alina Aeby, PhD, NAR Ambasador Global pentru România, Moldova și Georgia ce ne va prezenta Dezvoltările Imobiliare în SUA după COVID-19, iar Dan Negulescu, Ambasador NAR și Președinte Fondator APAIR va vorbi concret despre Restart Now! Suntem Agenți…Ce facem acum?

Alina Aeby este Consultant Internațional de Afaceri Imobilare și locuiește și lucrează în San Francisco, California.
Înainte de a alege profesia imobiliară, Alina a deținut poziții în presa scrisă și radio, corporații transnaționale, organizații non-profit și de cercetare, înființând și prima ei companie de import de produse decorative românesti în California. Experiența jurnalistică, de marketing, cercetare și PR au pregătit-o pentru profesia imobiliară, pe care o consideră complexă și plină de satisfacții.Alina este foarte interesată de modul în care profesia imobiliară este practicată în jurul lumii, mai ales în țara ei natală, România și consideră o mare onoare să reprezinte NAR- National Association of Realtors în calitate de Ambasador Global pentru România,  Moldova și Georgia.
Ea este deasemenea VP Marketing/Networking pentru FIABCI – International Real Estate Federation, cu sediul în Paris și Co-Chair a Consiliului De Afaceri Global a Asociației din San Francisco.
În San Francisco, Alina practică reprezentarea exclusivă în toate tranzacțiile pe care le conduce și este membră a Top Agent Network (TAN), o organizație în care sunt invitați doar top 10% dintre agenții membri ai MLS-ului local, invitație bazată strict pe statisticile de vânzări ale fiecărui membru. 
Alina are un Doctorat în Economie de la Academia Română București-Institutul de Economie Națională, cu specializare în Globalizare, a studiat relații internaționale la UC Berkeley și deține o licență de broker imobiliar în statul California.

Dan A.G. Negulescu, REALTOR®, este activ în imobiliare din 1999. Deși inițial s-a ocupat cu toate tipurile de tranzacții imobiliare în cadrul firmei proprii, Mister D Company, odată cu alăturarea la Franciza Imobiliară Realpro în 2010, Dan s-a specializat în Vânzări/Cumpărări de proprietăți rezidențiale în București și Zona Metropolitană. O persoana activă și preocupată continuu de Imobiliare, Dan a fost implicat de la început ca voluntar în Asociațiile Imobiliare. Ca Vicepreședinte cu Relațiile Internaționale în ARAI (Asociația Română a Agențiilor Imobiliare), el s-a ocupat cu creșterea imaginii Agenților Imobiliari din România, urmând exemplul colegilor din întreaga lume și, în mod special, din SUA. De asemenea, Dan a fost Președinte Fondator al APAIR (Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România) în 2009, iar astăzi continuă să participe activ și voluntar la activitățile Asociației.Încă din 2004 Dan a devenit REALTOR®, membru internațional al celei mai mari Asociații profesionale din lume: NAR (National Association of REALTORS®). Ca susținător entuziast și promotor al Reprezentării Exclusive și al Serviciului MLS (Multiple Listing Service),  Dan a fost ales în 2015 și 2019 ca Membru al Board of Directors al NAR, iar astăzi el este Ambasadorul NAR  în Europa Centrala și de Est, fiind distins în 2019  cu prestigiosul titlu de „International REALTOR® of the Year”.Constanta atenție pentru pregătirea profesională continuă i-a adus numeroase certificări internaționale NAR: CIPS, CRS, SRS, ABR, RSPS, TRC, RENE, precum și calitatea de Trainer APAIR și NAR.

Webinarul va fi moderat de PR Manager TNI- Cristina Bercea.

Locurile sunt limitate! Folosește următorul link și înregistrează-te ACUM,  apoi salvează evenimentul în calendarul tău.

Link de înregistrare: CLICK AICI

Profită la maxim de acest canal de informații și trimite-ne întrebările tale pentru invitații speciali: Alina Aeby si Dan Negulescu până cel târziu miecuri, 22 Aprilie, orele 12.00, pe adresa de email :  info@targulnationalimobiliar.ro Vom transmite întrebările tale mai departe și fie în webminar, fie         într-un articol post eveniment vei primi un răspuns avizat.

Creștem împreună !
TNI este aici pentru tine !

650x350-23

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comunicatele de presa de la aceasta rubrica sunt oferite redactiei IMOPEDIA.ro spre publicare.

Daca doriti si Dvs sa publicati un comunicat de interes imobiliar, puteti contacta departamentul MEDIA:

contact: dep Media
tel fix: 021/318.25.45
e-mail: media@imopedia.ro

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Popesti-Leordeni , SU: 160 mp
Pipera , SC: 500 mp
Bucurestii Noi , SC: 99 mp, 3 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite articole
Cele mai comentate articole

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video