Compania Depaco, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperișuri, prezentă pe piață prin brandul Wetterbest®, anunță o creștere de 25% în primele nouă luni ale anului 2015, ajungând la o cifră de afaceri de 78 milioane lei și un volum de aproximativ 2,5 milioane mp de țiglă metalică. Grupul, care cuprinde companiile Depaco, Polnebo și Cortina, a avansat cu 22% în aceeași perioadă, până la 100 milioane lei. Pentru anul acesta, reprezentanții companiei și-au propus atingerea nivelului de 100 milioane lei pentru Depaco și 130 milioane lei pentru Grup.

38532-tabla_cutata_w60_1.jpg”Rezultatele obținute în primele 9 luni sunt satisfăcătoare și ne dau încredere că ne vom îndeplini obiectivele pentru anul acesta. Desigur, depindem și de condițiile meteo și de evoluția pieței, dar premisele sunt foarte bune”, a declarat ing. Dragoș Irimescu, Director General Depaco.

Strategia de dezvoltare a companiei prevede dezvoltarea periodică a portofoliului de produse. În prima parte a anului, compania a lansat cu succes două profile noi: tabla plană fălțuită Wetterbest® Click și profilul de țiglă metalică de tip roman Wetterbest® Gladiator.

Începând cu luna octombrie, compania propune un al treilea produs nou, tabla cutată W60, cu înălțimea cutei de 60 mm, ideală pentru construcțiile industriale care au nevoie de un acoperiș puternic sau unde se folosește cofragul pierdut. Este un produs special, foarte rezistent la încovoiere datorită profilului cu unghiuri apropiate de 90 de grade. Produsul va fi disponibil și în varianta din oțel de 1 mm grosime.

Depaco deține la fabrica din Băicoi cea mai mare capacitate de producție de țiglă metalică și accesorii pentru acoperișuri din România, respectiv peste 30 de linii automate și cinci hale de producție, precum și cea mai modernă linie de fabricație de accesorii pentru drenaj din România. Compania este singurul producător autohton de patru profile distincte de țiglă metalică:  Wetterbest® Wind, Wetterbest® Plus, Wetterbest® Classic și Wetterbest® Gladiator.

22 October 2015