Prima Casă 2 nu a reuşit să îi convingă pe români să îşi cumpere locuinţe noi, deşi Guvernul tocmai asta a urmărit prin acest program garantat de stat.

15811-160293-rezidenial.jpgTranzacţii pentru locuinţe noi s-au încheiat, mai multe ca în 2009, o arată statisticile, dar piaţa e încă în amorţeală. Iar acest lucru a dat curaj cumpărătorilor, care şi-au permis să negocieze preţul unei locuinţe, susţin specialiştii imobiliari.

Cum a fost anul 2010 pentru piaţa locuinţelor noi?

„Agitat, acesta ar fi cuvântul care ar defini poate în cel mai exact mod anul 2010 pe segmentul locuinţelor noi. Asta şi pentru că Programul Prima Casă nu şi-a atins obiectivul iniţial, acela de a sprijini sectorul dezvoltărilor imobiliare şi, implicit, pe cel al construcţiilor, astfel încât dezvoltatorii au fost nevoiţi să identifice singuri alte metode de sprijinire a vânzărilor", susţine un consultant imobiliar.

În 2010, clienţii de imobiliare au căutat cu precădere locuinţe noi, cu un preţ mediu de 70.000 euro. Din păcate, mulţi dintre ei au sfârşit prin a achiziţiona locuinţe vechi, la preţuri asemănătoare celor noi, spun reprezentanţii agenţiilor imobiliare. Cererea încă mică şi oferta mare au condus la scăderea preţurilor. Potrivit datelor furnizate de Imopedia.ro, în 2010 preţurile locuinţelor noi au scăzut între 7% şi 17%, media fiind de 12%.

„2010 a strâns şi mai tare şurubul pe piaţa locuinţelor noi. Dezvoltatorii care au avut un stoc mare de locuinţe nevândute au fost forţaţi să caute tot soiul de soluţii pentru a reuşi să vândă. Aceştia sunt şi cei care au coborât cel mai mult preţurile. Potrivit datelor noastre, sunt zone unde s-au înregistrat scăderi de preţuri de până la 17%. Despre ceea ce s-a dorit în general, pot spune că din raza de căutare a cumpărătorilor au picat locuinţele situate în zone unde infrastructura lasă de dorit, unde transportul implică o maşină cel puţin. Nici locuinţele foarte mari nu se mai poartă astăzi. Astfel, proprietăţile bine poziţionate, cu suprafeţe şi preţuri adecvate cerinţelor de astăzi nu au cunoscut o scădere prea mare, ci în jur de 7%", a declarat Răzvan Muntean, general manager Imopedia.ro.

Ce locuinţe noi au preferat cumpărătorii?

Cele mai căutate apartamente noi au fost, anul acesta, cele din cartiere, Militari şi Titan cu precădere, căci sunt zone în care s-au dezvoltat ansambluri rezidenţiale poziţionate foarte avantajos faţă de mijloacele de transport în comun.

„Cele mai multe apartamente le-am vândut anul acesta în Ten Blocks Militari - 30 unităţi. În Optima şi Armonia Titan am vândut 21 de apartamente, iar în My Dream, în Pipera, 8 unităţi", spune Nimrod Zvik, director de marketing
la Be Igloo.

Ce soluţii au găsit dezvoltatorii pentru a vinde mai uşor?

„Aici depinde de la caz la caz. Unii au ales să micşoreze mult preţurile. Vorbim aici în general de dezvoltatorii care au construit la extremităţile oraşului sau chiar în afara Bucureştiului şi care oricum aveau marje de profit exorbitante incluse în preţul de vânzare.

Pentru dezvoltatorii care au construit în zonele mai centrale, unde preţul de achiziţie a terenului a fost unul foarte mare, ajustarea preţului de vânzare nu este un lucru uşor. Astfel, mulţi dezvoltatori au preferat să închirieze o mare parte din locuinţe, astfel încât apartamentele respective să înceapă să producă banii necesari acoperirii cheltuielilor curente ale dezvoltatorilor şi să le permită finalizarea proiectelor.

Pentru cei hotărâţi să vândă, pot spune că am văzut multe acţiuni de marketing, prezenţe constante la târguri, introducerea de pachete gratuite în ofertele de preţ (locuri de parcare, maşini, mobilier etc.). Totodată, a contat foarte mult în oferta dezvoltatorilor introducerea de facilităţi în cadrul complexurilor rezidenţiale, destinate exclusiv locatarilor: săli de fitness, piscină, restaurant, after school sau grădiniţă, amenajarea de parcuri interioare în ansamblu", este de părere consultantul imobiliar.

Sursa

29 December 2010