Peste 30.000 de români şi-au cumpărat case prin Prima Casă. Cei mai mulţi contractanţi ai unui credit prin programul garantat de stat sunt din Bucureşti. Pe locul doi se află judeţul Cluj, urmat de Timiş. În ce priveşte media garanţiilor acordate, la nivel naţional, aceasta se situează în jurul sumei de 41.200 Euro.

15111-5891250450725__prima-casa.jpeg„De la începutul Programului Prima Casă şi până la data de 11.11.2010 a fost acordat un număr de 30.454 garanţii în valoare de 1.252.529.476 euro. Garanţii acordate în anul 2009: 12.030 garanţii, în valoare totală de 504,7 mil Euro. Dintre cele 12.030 dosare, existente la data de 31.12.2009, 26,84 % reprezintă locuinţe finalizate după anul 2008" potrivit datelor publicate pe site-ul Guvernului.

Anul acesta, a fost aprobată continuarea programului Prima Casa pentru locuinţele achiziţionate în baza antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate până la mijlocul lunii februarie, în limita diferenţei rămase neutilizate până la sfârşitul anului 2009, respectiv 495,3 mil Euro. În continuare din acest plafon până la 11 noiembrie 2010 au fost acordate încă 6.656 contracte, ale căror valoare se apropie de 273 mil. euro.

„Prin HG 119/201 a fost alocat noul plafon pentru anul 2010 - Programul Prima Casă 2, respectiv suma de 700 mil. euro, din care au fost acordate până la data de 11.11.2010 un număr de 11.768 contracte, în valoare 475 mil euro, reprezentând un consum al plafonului de aproximativ 68 % în nouă luni de aplicare" se mai arată în acelaşi bilanţ.

Aproape jumătate dintre cumpărătorii prin Prima Casă au ales locuinţe cu două camere, în timp ce aproximativ 25% s-au orientat spre trei camere.

Topul judeţe în funcţie de numărul de solicitări primite:

1. Municipiul Bucureşti cu 30,5%
2. Judeţul Cluj cu 7,67%
3. Judeţul Timiş cu 5,48%
4. Judeţul Ilfov cu 4,75%
5. Judeţele Constanţa, Braşov, Sibiu şi Iasi 3% - 4%

„Din totalul contractelor emise prin Programul Prima Casă 2 (2010), au fost achiziţionate 211 de imobile noi sau nefinalizate, respectiv care au avut autorizaţii de construcţiei emise după data de 22 februarie 2010. În prezent au fost semnate şi sunt operaţionale convenţii încheiate cu 15 finanţatori participanţi la Program pentru componenta de construcţii a Programului Prima Casă 2" se mai arată pe site-ul Guvernului.


17 November 2010