Băncile încep să arunce în piaţă proprietăţile executate silit obţinute din creditele neperformante, iar unele locuinţe au preţuri care pot fi considerate chilipir, cel puţin la prima vedere.

22033-apartamente-cristina-nichit.jpgBCR va scoate mâine la licitaţie în sălile unui hotel din Capitală şapte proprietăţi din Bucureşti, printre care şi un apartament cu patru camere de pe strada Drumul Taberei, al cărui preţ de pornire în cadrul licitaţiei este de 197,7 milioane de lei (circa 46.000 de euro).

În anunţul de prezentare a licitaţiei este menţionată doar adresa exactă a apartamentului şi etajul la care se află acesta, respectiv 4, fără a fi menţionate anul dării în folosinţă a blocului, starea în care se află locuinţa sau gradul de dotare al acesteia.

Pe site-urile de anunţuri imobiliare apartamentele cu patru camere din Drumul Taberei au preţuri şi de 42.000 de euro, în cazul locuinţelor aflate la etajul 10 din 10, dar şi de 70.000 de euro pentru locuinţe la etaje intermediare, confort 1.

BCR va mai scoate la licitaţie şi alte apartamente, precum şi un spaţiu comercial în Ferentari, două terenuri, o vilă şi o casă, cea mai scumpă proprietate (o casă din sectorul 1) având un preţ de pornire de 502.000 de lei.


Sursa

16 November 2011