În criză dacă ştii ce să construieşti, poţi vinde uşor! Un grup de dezvoltatori români au construit anul acesta un bloc cu 100 de apartamente şi au vândut deja 90% dintre ele. A fost nevoie de studii serioase de piaţă pentru a vedea ce vrea exact cumpărătorul de astăzi. Despre proiectul Studio Plus ne spune mai multe Cătălin Grigore, managerul unei agentii imobiliare din Popesti Leordeni.

14072-principala.jpg"Este un proiect major care se adresează în general tinerilor. Este un proiect care la final va conţine 500 de garsoniere. Prima etapă cuprinde 250 de garsoniere dintre care 100 sunt deja date în folosinţă şi restul de 150 vor fi finalizate în luna martie 2011. Vor fi mai multe tipuri de garsoniere, mai exact şase tipuri de garsoniere cu suprafeţe care încep de la 29 mp utili şi ajung până la 45 mp utili. Proiectul se desfăşoară în mai multe zone, toate sunt situate în partea de Sud a Capitalei, zone populate, în apropiere de metrou, cum ar fi Brâncoveanu, zona Berceni, Metalurgiei, Şoseaua Olteniţei intersecţie cu Şoseaua Vitan. S-au căutat zone de unde proprietarii să aibă acces uşor către mijloacele de transport în comun, la marile magazine şi centre comerciale."

De ce numai garsoniere? Se vând mai uşor?
La baza conceptului au stat câteva studii de piaţă cerute de către dezvoltator. Iar zonele au fost alese pe criterii foarte riguroase şi dispun de: acces facil la mijloacele de transport în comun, acces rapid la marile magazine şi centre comerciale aflate în zonă, drumuri asfaltate şi de toate utilităţile necesare confortului zilnic.

Acest ansamblu se adresează în special tinerilor. Studiile noastre ne-au îndemnat să ne adresăm în special tinerilor. Uitându-mă la apartamentele deja achiziţionate pot să vă spun că media de vârstă nu depăşeşte 30 de ani.

Câte apartamente aţi vândut până acum dintre cele construite?
Prima zonă cea din Brâncoveanu-Luică este vândută în proporţie de 90%. Proprietarii urmează să se mute într-o săptămână sau două. În momentul acesta se lucrează la amenajarea curţii exterioare. Construcţia acestui proiect a pornit la începutul anului. Terenurile sunt achiziţionate de ceva timp, iar autorizaţiile au fost obţinute la începutul anului.

14080-picture-109-2.jpgCare sunt preţurile?
Foarte bune! Spre exemplu pentru o garsonieră de 29 mp, finisată la cheie cu posibilitatea de a-ţi alege gresie, faianţă, pachet, deci posibilitatea de a-ţi personaliza interiorul pe gustul tău, nu plăteşti mai mult de 25.000 Euro, este un TVA inclus de numai 5%.

Există posibilitatea achiziţionării în rate direct la dezvoltator?
Din păcate nu. Este o discuţie pe care încă o avem deschisă cu dezvoltatorii

Când va fi gata tot proiectul?
În cea de-a doua zonă Berceni - Metalurgiei este deja începută construcţia a doua imobile ce vor avea un număr total de 150 de garsoniere cu termen de finalizare 1 septembrie 2011.

Cea de a treia zonă este Sos Olteniţei-Ira, unde de asemenea se lucrează la edificarea unui imobil care va oferi un număr de 40 de garsoniere, cu termen de finalizare 1 mai 2011.

Etapa a doua a proiectului şi construcţia celorlalte imobile este stabilită pentru anul 2011-2012.

Cine este dezvoltatorul?
Un grup de persoane fizice, români, oameni tineri, maximum 40 de ani care sunt în business de ceva timp.

Au mai construit şi alte proiecte?
Nu de asemenea anvergură, dar sunt oameni care au mai construit, care ştiu ce înseamnă piaţa construcţiilor şi piaţa imobiliară.

 

5 October 2010