Astăzi începe ediţia cu numărul XX a tIMOn - Târgul Imobiliar Naţional. La eveniment vor fi prezentate peste 100 de proiecte imobiliare din Bucureşti şi din ţară. Expoziţia va dura patru zile, de joi până duminică, şi va fi deschisă între orele 10.00 şi 20.00, în pavilionul expoziţional din Piaţa Constituţiei. Reducerile de preţ, valabile exclusiv în perioada târgului, variază între 1.000 şi 28.000 euro, iar organizatorii anunţă că 30% dintre ofertele de locuinţe nu vor putea fi regăsite la nici un alt târg imobiliar.

21486-11_timon_vs_8845c66a38.jpgTârgul imobiliar tIMOn, al treilea eveniment imobiliar al toamnei, promite oferte de la cei mai puternici dezvoltatori care activează pe piaţa naţională. La târg vor mai fi prezenţi brokeri imobiliari, bănci, consultanţi şi fonduri de investiţii.

„Târgul va fi un real succes. Este o ediţie aniversară, la care am strâns peste 100 de companii, peste 100 de proiecte şi multe exclusivităţi. Dincolo de cele 8.000 de locuinţe noi prezentate, în ofertă vor apărea şi apartamente vechi, datorita parteneriatului pe care îl avem cu ABI - Asociaţia Brokerilor Imobiliari, spaţii comerciale din cadrul galeriei comerciale Cocor, dar si 98% din oferta pieţei de birouri din Bucureşti. Publicul este aşteptat la tIMOn cu oferte extrem de atractive", a declarat Vlad Vlasceanu, directorul tIMOn.

Cea mai ieftină locuinţă din cadrul târgului - 30.900 euro

Păstrând tradiţia fiecărei ediţii, tIMOn nu are doar discounturi, ci şi oferte speciale, valabile doar în perioada târgului. Companiile vor oferi bucătării mobilate sau tombole la care se pot câştiga sisteme Home Cinema. Be Igloo, de exemplu, va asigura clienţilor design de interior, mobilă pentru toată casa şi electrocasnice, iar Sălaj Rezidenţial va oferi sisteme de panouri solare. Cel mai mic preţ din cadrul târgului este 30.900 euro, iar cel mai mare, 1.890.000 euro, pentru o vilă din Herăstrău. Printre cele mai mari reduceri de preţuri se numără cele de la Saphir Stein, care a pregătit o reducere de 15-20% pentru 20 de apartamente din centrul Bucureştiului, iar Volumetric DF Romania va oferi reduceri de până la 28.000 de euro, dar şi locuri de parcare, mobilă de bucătărie sau electrocasnice cadou.

CITEȘTE ȘI Toamna se dă startul la târgurile imobiliare. Află care sunt ofertele!

 

13 October 2011