Proprietarii imobilelor înregistrate în cadrul lucrărilor de cadastru general sunt scutiți de plata impozitului pe venitul din transferul proprietăților

42385-cadastru_general.jpgDeputații au votat ieri, în unanimitate, modificarea Legii nr. 7 a cadastrului și a publicității imobiliare. Noile prevederi (link) au drept scop atât grăbirea lucrărilor de cadastru general, cât și protejarea clădirilor monument-istoric.
Actul normativ prevede scutirea proprietarilor imobilelor înregistrate în cadrul lucrărilor de cadastru general de plata impozitului pe venitul din transferul terenurilor, cu sau fără construcții. Astfel, beneficiarii Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), implementat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), vor primi derogare de la dispozițiile art. 111 alin. (1) și (3) din Legea nr.  227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, Legea cadastrului prevede și scutirea de tarif în cazul notării în cartea funciară a calității de monument istoric a unui imobil. Această operațiune trebuie să fie solicitată „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului de clasare sau de schimbarea a grupei valorice publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordin emis potrivit Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Potrivit noilor prevederi, Ministerul Culturii și Identității Naționale sau, după caz, direcțiile de cultură ori municipiul București” pot solicita înscrierea în cartea funciară a imobilelor mențiunea „monument istoric”. Pe de altă parte, radierea din cartea funciară a calității de monument istoric se realizează în baza ordinului de declasare, emis potrivit Legii nr. 422/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Alte modificări aduse Legii nr. 7 a cadastrului și a publicității imobiliare:

  • „Radierea construcțiilor din cartea funciară se efectuează în baza autorizației de desființare și a procesului-verbal de recepție sau, în lipsa acestora, a actului administrativ emis de autoritatea locală competentă prin care se confirmă desființarea construcției, precum și a documentației cadastrale, în cazurile prevăzute prin regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară”;
  • „Dacă suprafața din măsurători este mai mare în proporție de până la 15% inclusiv, în cazul terenurilor din intravilan, și de până la 5% în cazul terenurilor din extravilan, atunci suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a declarației proprietarului”;
  • „Dacă suprafața din măsurători este mai mare decât procentul stabilit la lit.b), la cerere, se va putea nota posesia asupra diferenței de teren, deținută fără act de proprietate, în baza următoarelor documente: (i) procesul-verbal de vecinătate; (ii) istoricul de rol fiscal; (iii) certificatul de atestare fiscală în care să fie indicată suprafața rezultată din măsurătorile cadastrale”;
  • „Terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii se înscriu în cartea funciară, în lipsa actelor de proprietate, în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol, eliberat de unitatea administrativ-teritorială în raza căreia este amplasat imobilul și a documentației cadastrale.”

17 April 2019