Programul Prima Casă 4 a demarat, după o lună de întârziere. BCR a deschis lista celor care au anunţat începerea creditării, deşi cu doar o săptămână înainte, preşedintele CEC a anunţat că banca lui va fi prima care va oferi astfel de credite. Celelalte bănci sunt şi ele pe ultima sută de metri cu pregătirile, multe dintre ele ar trebui să dea liber la Prima Casă 4 chiar săptămâna aceasta.

Sursa: ziare-pe-net.roBCR a aşteptat doar acordul BNR pentru a demara programul Prima Casă 4. În rest, banca nu a făcut prea multe modificări faţă de ediţia anterioară a programului, chiar dacă riscurile sunt împărţite jumătate cu statul. Doar plafonul a fost modificat. BCR va oferi credite ipotecare de circa un miliard de euro, cu un avans de 5%. 

"Suntem bucuroși că am reușit să începem creditarea în cadrul celei de-a patra etape a Programului Prima Casă. Putem, astfel, să ne ajutăm în continuare clienții să-și îndeplinească visul de a-și cumpăra locuința dorită.”, spune Oana Petrescu, vicepreședinte retail BCR.

Nu toate unităţile BCR pot să acorde credite Prima Casă de astăzi

În cadrul programului se pot achiziţiona locuinţe finalizate sau aflate în diverse faze de construcţie. De asemenea, se pot construi locuinţe viitoare de către beneficiari individuali, in baza unei autorizaţii de construire eliberata după 22 februarie 2010. Chiar dacă oficial, programul a demarat, credite se vor putea acorda abia de mâine. IMOPEDIA.ro a sunat la sucursalele BCR pentru a afla dacă deja se primesc deja dosare şi a aflat că mai durează o zi implementarea sistemului.

Se lucrează încă la parametrizarea sistemului, dar de mâine vom putea accepta dosare.", a răspuns un reprezentant BCR.

Asta pentru că există totuşi câteva schimbări. BCR vrea să implementeze un sistem de condiţii preferenţiale pentru clienţii care sunt de cel puţin şase luni în bancă.

Dobânda este variabilă și este formată din Euribor la 3 luni plus o marjă de 3,75% pentru clienții cu istoric în relația cu BCR (marja este de 3,95% pentru clienții fără istoric). Astfel, pentru un credit de 40.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară în acest moment (variază în funcție de EURIBOR) este de 219.22 Euro.”, arată oficialii BCR.

Alte condiții ale BCR pentru Prima Casă 4:

  • Banca acceptă până la trei coplătitori.
  • Nu se percepe comision de acordare credit sau comision lunar de administrare.
  • Comisionul de rambursare anticipata este zero. 
  • Taxa de evaluare este de 300 lei pentru un apartament

Din momentul în care acest program se lansează, BCR estimează că plafonul va ajunge chiar până în 2013. Dincolo de avansul de 5%, un client care vrea să obţină un credit Prima Casă 4 trebuie să plătească un comision de 0,49% către Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Comisionul pentru rambursare anticipată rămâne în continuare zero. FNG aşteaptă acum şi restul băncilor să semneze protocolul pe care BCR l-a semnat de vineri.


„Din punctul nostru de vedere, creditarea pentru Prima Casă poate să înceapă. Protocoalele de colaborare cu Fondul Naţional de Garantare au fost trimise către toate băncile care şi-au exprimat dorinţa de a participa la programul Prima Casă 4. Rămâne sa vedem când le vor semna şi celelalte bănci.
", au declarat pentru IMOPEDIA.ro oficialii FNG.

Care este situaţia la celelalte bănci?

Cele mai multe bănci sunt blocate în acest moment la etapa aprobării de la BNR pentru a vinde acest tip de credite. CEC este într-un stadiu avansat de negocieri, dat fiind faptul că oficialii băncii se aşteptau că ei să fie primii care lansează creditele Prima Casă 4.

Tot în stadiu avansat este şi Banca Transilvania, potrivit unor surse din companie. Şi aceasta şi-a modificat normele interne de creditare pentru a putea vinde credite ipotecare cu avans de 5%. Potrivit datelor FNG, 11 bănci şi-au exprimat intenţia de a participa la continuarea programului Prima Casă 4.

Ce modificări aduce Prima Casă 4?

Anul acesta, Guvernul a decis, ca garanţia statului pentru creditele contractate prin programul Prima Casă să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 mp şi doresc un confort sporit.

Programul guvernamental Prima Casă a fost lansat în vara anului 2009. Până acum, statul a garantat în totalitate creditele destinate cumpărării unei locuinţe.

Citeşte totul despre noul program în Ghidul complet al programului PRIMA CASĂ 4:



6 June 2011