În cursul zilei de sămbătă a venit rândul „caselor pe apă", a yachturilor să iasă în prim plan în cadrul târgului imobiliar de la mare.

În Portul Tomis a avut loc un concurs de yachting iar seara premierea s-a făcut în incinta expoziţiei Regata Imobiliară, acesta fiind un bun prilej de networking între concurenţi, proprietari şi naviganţi ai yachturilor şi oameni din imobiliare.

Nu este nimic mai frumos decât să alături două domenii de lux, sub un singur acoperiş, în cadrul unui eveniment care provoacă multă adrenalină.

Partenerul nostru, organizator al concursului de yachting a fost profesor doctor Constantin Maraloi, director al Şcolii de Conducători de Ambarcaţiuni.

Sămbătă au avut loc trei competiţii, la categoriile RACER, CRUISER MARE şi CRUISER MIC şi printre participanţi şi câştigători s-a aflat şi vedeta TV Lucian Mândruţă. Un amplu interviu video cu acesta vă vom oferi în cursul zilei de marţi, 10 august, în exclusivitate pe Imopedia.ro.

Din partea sponsorilor, au înmânat premiile la primele trei categorii doamna Alina Bratu, director vânzări Harmony Design, Mihai Bafani, reprezentant Nautron şi Luciana Petrescu, reprezentant al Yacht Magazin. Înainte de premiere şi-au prezentat proiectele imobiliare companiile Mercury Development şi Orfeas Real Estate.

Astăzi, duminică 8 august, în paralel cu ultima zi de târg imobiliar, se va desfăşura şi ultima categorie a concursului de yachting.

8 August 2010