Grupul Policolor-Orgachim, cel mai mare producător de vopsele de pe piaţa locală, scoate la vânzare un teren de 14 hectare evaluat la 21,9 mil.euro pe care s-a aflat unitatea de producţie din România, potrivit unui anunţ făcut de unul dintre acţionarii grupului, fondul cipriot de investiţii RC2.

16748-images.jpgTerenul de 14 hectare este situat zona de est a Bucureştiului, pe bulevardul Theodor Pallady. El a fost evaluat la 21,9 mil. euro de compania de consultanţă imobiliară Colliers în februarie, potrivit raportului trimestrial emis pe Bursa de la Londra unde este listat fondul de investiţii Reconstruction Capital II (RC2).

"Terenul este situat în aproprierea unui centru de retail care are drept principale ancore retailerul Metro şi hipermarketul Real, fiind amplasat în faţa unei staţii de metrou. Terenul reprezintă unul dintre cele mai bune amplasamente pentru o extindere pe scară largă a lanţurilor de retail deja prezente în Bucureşti. Cum toate clădirile nefolosite au fost demolate pe parcursul anului 2010, terenul este în prezent promovat pentru vânzare către retaileri şi dezvoltatori", scriu reprezentanţii RC2 în raportul trimestrial.

Potrivit unor surse citate anterior de Mediafax, grupul suedez IKEA s-a arătat interesat de extinderea în estul Capitalei, în zona fostei unităţi de producţie Policolor.

Oficialii RC2 nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei. Oficialii IKEA au comentat că în prezent colectează informaţii despre mai multe locaţii pentru deschiderea unui viitor magazin IKEA, urmând a comunica deziciile luate atunci când locaţia şi momentul deschiderii vor fi stabilite.

Cu o participaţie de 40% la producătorul de vopsele, fondul cipriot de investiţii Reconstruction Capital 2 (RC2) a demarat un amplu proces de restructurare a Policolor încă din 2009, axat pe vânzarea activelor "non-core" şi pe relocarea fabricilor. Surplusul imobiliar a fost scos la vânzare atât pe piaţa locală, cât şi în Bulgaria, cele două pieţe ale grupului.

Grupul Policolor-Orgachim a încheiat anul 2010 cu un EBITDA (profit operaţional) de 5,4 mil. euro, în scădere cu 40% şi cu venituri de 67 mil. euro, în scădere cu 6,5% faţă de 2009, potrivit rezultatelor neauditate anunţate de RC2. În acţionariatul Policolor se mai găseşte un alt fond cipriot, Romanian Investment Fund, cu 49% din capital.


Sursa

4 March 2011