Începând de mâine, (n.r. 23 noiembrie) se va relua tranzacţionarea acţiunilor companiei Impact (IMP), suspendate în luna iulie, în urma deciziei Tribunalul Bucureşti care a admis deschiderea procedurii de insolvenţă la cererea unei firme din Ploieşti.

15269-bvb_97202000.jpg"La data de 11 august, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat provizoriu această decizie, prin sentinţă irevocabilă, urmând ca soluţionarea definitivă a cauzei să fie hotărâtă odată cu recursul înaintat de Impact. Deşi nu au fost tranzacţionate acţiunile, activitatea companiei s-a desfăşurat în mod continuu şi susţinut în toată perioada, rezultatele financiare la nouă luni fiind o dovadă în acest sens. Astfel, profitul Impact SA pe trimestrul trei a fost de peste 700.000 lei", se arată într-un anunţ al companiei.

Potrivit "Mid Year Report" realizat de compania de consultanţă Colliers International, anul acesta numărul mediu de unităţi locative vândute de dezvoltatori a fost de 2,63 unităţi în cele 37 de ansambluri analizate din Bucureşti. Impact a contractat, în medie, doar în Bucureşt peste sapte unităţi rezidenţiale/lună în primele nouă luni ale anului în curs.


Sursa

23 November 2010