Dezvoltatorul imobiliar Adama începe sezonul competițiilor regionale în forță: compania deținută de Immofinanz Group a obținut două premii, la ediția de anul acesta a EuropaProperty SEE Real Estate Awards, singura competiție europeană pe regiuni pentru real estate. Compania a fost premiată la categoria „Dezvoltatorul Anului” și „Proiectul Anului”, pe segmentul rezidențial.

36867-copou_bellevue.jpgAdama a fost declarată de două ori câștigătoare, la cea de-a zecea ediție anuală a SEE Real Estate Awards, obținând distincțiile de Residential Developer of the Year și Residential Development (pentru Copou Bellevue, ansamblul premium din Iași). Premiile EuropaProperty au fost acordate anul acesta în cadrul galei de premiere organizate joi, 23 aprilie 2014, în incinta Radisson Blu Hotel, eveniment la care IMOPEDIA.ro a fost partener media.

„Ne bucură să vedem că premiile pe care Adama le primește cu onoare an de an vin ca o consecință firească la efortul zilnic și la misiunea pe care compania și-a stabilit-o pentru propriul parcurs. Pentru o creștere sustenabilă, piața rezidențială are nevoie de implicarea unor dezvoltatori cu experiență, cu obiective pe termen lung pe plan local, iar Adama deține o astfel de poziție, livrând exclusiv produse rezidențiale de calitate”, a declarat Alina Necula, Head of Marketing & Sales Adama Group. 

Dezvoltatorul Anului, pe segmentul rezidențial

Prezentă în piață din 2004, Adama este una dintre cele mai longevive companii dezvoltatoare din sectorul rezidențial local. Până în prezent, compania a inaugurat 12 proiecte rezidențiale în București și alte patru orașe ale României, finalizând peste 1.700 unități locative.  

Cea mai recentă investiție a companiei și dezvoltare aflată în curs este un proiect complet nou aflat în cartierul Berceni din București – Evocasa Serenia -, format din 77 de apartamente de 1, 2 și 3 camere. Ansamblul urmează altor dezvoltări post-criză din București (Edenia Titan și Evocasa Optima, faza a doua de dezvoltare) și Iași (Copou Bellevue).

Proiectul Anului, pe segmentul rezidențial: Copou Bellevue

Situat într-o zonă deluroasă a exclusivistului cartier Copou, ansamblul Copou Bellevue este format din patru clădiri, cu un total de 170 unități premium. Ultima construcție a fost realizată în urma unei investiții totale de 1,7 milioane euro, alocate exclusiv din fondurile companiei. Cu cinci etaje și 50 locuințe, clădirea reunește o selecție deosebită de tipuri de apartamente, cu suprafețe între 50 mp (în cazul studiourilor duble) și 150 mp (în cazul mini penthouse-urilor).

„Distincția oferită ansamblului rezidențial Copou Bellevue reprezintă votul de încredere acordat de experți din branșa imobiliară unui proiect care s-a bucurat de un succes de piață ridicat: 75% din ultima fază de dezvoltare a fost vândută înainte de livrarea clădirii”, subliniază reprezentanții Adama.

EuropaProperty SEE Real Estate Awards este principala competiție regională adresată sectorului imobiliar, fiind organizată anual pentru companiile din sudul și estul Europei. În cadrul evenimentului organizat anual de EuropaProperty, sunt premiate proiecte imobiliare remarcabile, companii și profesioniști cu realizări deosebite de-a lungul anului anterior.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

27 April 2015