După doi ani de lucrări şi investiţii de 60 milioane euro, aeroportul de la Otopeni a lansat azi prima etapă a modernizării: un terminal nou care va permite ca numărul pasagerilor să crească cu până la 1.5 milioane/an. Întregul proiect de modernizare va fi gata în anul 2019, dacă nu mai apare vreo amânare. De la anunţarea modernizării până acum, termenul final a fost amânat cu patru ani.

Sursa: www.a1.roTerminalul care s-a lansat azi pe Henry Coandă este doar o parte a fazei a treia de modernizare. Aceasta va fi gata anul viitor şi va schimba radical capacitatea aeroportului din Otopeni.

• Capacitatea terminalelor va creşte anul viitor la 6 milioane clienţi/an, faţă de 4.5 milioane, câţi sunt acum
• Capacitatea de prelucrare la ora de vârf va fi de 2.250 de pasageri, în prezent sunt 1.500
• Vor fi 104 ghişee de check-in, faţă de 52, câte are aeroportul acum
• Vor exista 24 de porţi de îmbarcare, cu 14 mai multe decât în acest moment
• Numărul benzilor de bagaje va creşte de aproape trei ori ajungând la 14
• Nivelul de servicii şi confort va creşte la categoria B, de la categoria C, cât este acum

Finalizarea fazei a treia mai presupune şi extinderea terminalului Plecări Internaţionale - viitorul terminal Plecări Schengen/non-Schengen, ce ar urma să fie gata în iulie 2012.

De lucrări se ocupă S.C. Romairport SRL, companie deţinută de grupul italian Astaldi. Investiția totală este de 60 milioane euro, făcută din banii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), dar şi din credite externe şi interne, rambursate de CNAB.

Modernizarea aeroportului este absolut necesară, nu doar pentru sporirea confortului şi a traficului, ci şi pentru faptul că traficul low-cost de pe aeroportul Băneasa se va transfera treptat pe aeroportul Otopeni. Acest lucru ar trebui să se întâmple până în anul 2013, potrivit strategiei CNAB.


29 March 2011