Afacerile de nişă câştigă teren, fie că este vorba despre centre de închirieri biciclete sau magazine care comercializează produse bio. Specialiştii sunt de părere că trendul ascendent al acestui tip de business va continua, întrucât promite rentabilitate cu investiţii minime. În mod firesc, succesul afacerilor de nişă are influenţe pozitive asupra pieţei imobiliare.

14128-biz-suport.jpgIar explicaţia este simplă, după cum arată specialiştii Regatta Real Estate Company. Actualul context economic a transformat mulţi foşti angajaţi în antreprenori. Aceştia au căutat soluţii care să ofere un maxim de rentabilitate, însă cu investiţii minime, în momentul în care au pus bazele unui business propriu. Astfel, în ultima perioadă, se remarcă în piaţă o creştere a numărului afacerilor sezoniere şi de nişă, mai ales în zona de timp liber. Un exemplu elocvent este reprezentat de magazinele de biciclete care se deschid în zonele urbane, în general, şi în Bucureşti în special. Doar în ultimele luni s-au deschis 6-7 astfel de spaţii doar în Capitală. Un asemenea loc asigură servicii axate pe nevoile clienţilor: biciclete create la comandă, consiliere, echipamente etc. Este vorba despre un trend care se bucură de susţinerea oferită de o campanie publică destul de puternică, dar şi de decizii ale autorităţilor.

Deşi foarte populare, magazinele de biciclete sunt doar unul dintre exemplele de afacere de nişă de succes. În ultima perioadă au apărut din ce în ce mai multe magazine specializate, iar o dată cu ele a venit şi cererea de spaţii comerciale mai mici sau mai mari.

„Acestea se adresează fie unor categorii largi de clienţi, cum este cazul magazinelor de brânzeturi sau mezeluri tradiţionale, magazinele mici mesteşugăreşti - cizmărie, croitorie, reparaţii electronice şi electrocasnice - al băcăniilor şi cramelor de vinuri, fie avem de-a face cu magazine care se adresează unor categorii mai restrânse de clienţi cum ar fi: ciocolateriile, magazinele de delicatese sau magazinele de produse BIO. Cererea de spaţii comerciale se manifestă în ultimul timp în special pentru domeniile din prima categorie care include un număr cât mai mare de potenţiali clienţi", a declarat Costel Alecu, Department Manager Retail & Industrial la Regatta Real Estate Company.

Spaţiile pe care le închiriază proprietarii unei afaceri mici, dar care se adresează unei categorii largi de clienţi, au o suprafaţă curpinsă între 50 şi 80 mp, sunt situate în zone cu trafic pietonal intens ori deficitare în magazine pe segmentul respectiv şi au un buget de închiriere de maxim 1.500 de euro.

Pe de altă parte, afacerile care vizează un segment restrâns de consumatori necesită spaţii mai mari, cu suprafeţe cuprinse între 50 şi 100 mp, situate în zona centrală şi ultracentrală ori în zone cu locuitori ale căror venituri sunt mai mari - Pipera, Iancu Nicolae - iar bugetul alocat închirierii depăşeşte 1.500 de euro.

Întrucât acest gen de afaceri se bazează pe fidelizarea clienţilor în timp, de multe ori proprietarii aflaţi în căutarea unui spaţiu renunţă la o locaţie situată, de exemplu, într-o intersecţie, pentru o zonă cu un trafic pietonal mai redus, dar cu o densitate mai mare a populaţiei.

„Deşi în acest moment închirierile sezoniere au o pondere foarte mică în totalul cererilor de spaţii comerciale, cererea se menţine pe un trend constant faţă de anii anteriori şi putem spune că reprezintă o pondere destul de semnificativă în piaţa închirierilor, deşi nu poate depăşi închirierile făcute de marile companii de retail. Totuşi există localităţi, cum ar fi cele situate pe litoral sau la munte, unde închirierile sezoniere reprezintă o pondere foarte mare în piaţa închirierilor din zona respectivă", a precizat Costel Alecu.


7 October 2010