Mai mult decât imobiliare!!!!!!
 
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

AFI Europe vrea să cumpere Casa Radio

Publicat: | Sursa: Ilinca Radu | Numar afişări: 1316

AFI Europe, grupul care deține mall-ul AFI Cotroceni a semnat o scrisoare de intenție neangajantă cu Plaza Centers pentru achiziția pachetului majoritar de acțiuni al proiectului Casa Radio, situat în zona central a Bucureștiului, valoarea ofertei fiind de 60 de milioane de euro. 

sursa foto: https:/www.stiripesurse.ro/dezvaluiri-explozive-grupul-israelian-care-a-preluat-proiectul-casa-radio-amendat-in-sua-pentru-ca-ar-fi-corupt-oficiali-guvernamentali-romani-acuza-ii-grave_1254403.htmlAstfel, sub rezerva încheierii cu succes a acestei tranzacții, AFI Europe va deveni acționarul majoritar al acestui proiect, cu o participație de 75%. Restul pachetului de 25% din acțiuni este deținut de autoritățile române (15%) și de investitori terți (10%).

În perioada următoare, AFI Europe va efectua operațiunile de audit care, iar dacă nu vor exista probleme compania va semna un pre-contract de vânzare-cumpărare. Contractul definitiv de vânzare-cumpărare este supus îndeplinirii anumitor condiții.

”Casa Radio este un punct de reper în București și achiziția proiectului este în concordanță cu strategia noastră de expansiune. Având în vedere stadiul incipient al acestei achiziții, vom oferi informații actualizate privind achiziția și planurile pentru acest proiect pe măsură ce procesul avansează”, a declarat directorul general al AFI Europe Romania, Doron Klein.

Compania AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, este specializată în dezvoltarea, managementul și investițiile din domeniul imobiliar și operează în Europa Centrală și de Est (România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Letonia) din anul 1997.

AFI Europe operează în România din 2005. Compania a dezvoltat și gestionează AFI Cotroceni, cel mai mare mall din România. Adiacent, AFI Europe a dezvoltat parcul de business AFI Park - 70.000 metri pătrați de spații de birouri, ocupate de companii multinaționale din domeniu IT&C.

În octombrie 2013, compania a inaugurat AFI Ploiești, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de euro.

În 2018, AFI Europe Romania a achiziționat un teren cu suprafața de 4,3 hectare în proximitatea AFI Cotroceni din București, unde va dezvolta un proiect mixt de birouri, spații comerciale și locuințe.

Alte proiecte importante ale companiei sunt: AFI Tech Park, un parc de business de clasa A cu o suprafață închiriabilă de 56.000 de metri pătrați, aflat în apropierea hotelului J.W. Marriott și a Parlamentului României, a cărui primă fază a fost deja finalizată și care include două clădiri de birouri de înălțime redusă și un turn de birouri; AFI City, primul proiect rezidențial al companiei în România, care vizează o suprafață de 148.000 de mp din cartierul Bucureștii Noi din nordul Capitalei și AFI Brașov, care include un centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați și două clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 25.000 de metri pătrați.

Totodată, AFI Europe România va începe în viitorul apropiat dezvoltarea altor proiecte, cum ar fi parcul de retail care va fi construit pe un teren de 80.000 de metri pătrați din Arad.

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Iancului , SC: 280 mp
Magheru , SU: 50 mp, 2 cam.
Splaiul Unirii , SC: 95 mp, 3 cam.

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video