All inclusive sau demipensiune? O întrebare pe care e firesc să o ai înainte de a  cumpăra biletele de vacanţă.

Răspunsul corect pentru această întrebare este: depinde. Nu există o reţetă clasică, spun agenţii de turism.

Depinde foarte mult de ceea ce vrea turistul să facă în vacanţă, de cât de dinamic este, dacă merge cu copiii în concediu.

Turiştii care aleg all inclusive sunt, în general, persoane care preferă sejururile, persoane venite mai degrabă să se odihnească, să se bucure de soare şi apă şi mai puţin dispuse să viziteze.

Acest regim de masă este preferat în special de familiile cu copii care nu vor să mai aibă grija cheltuielilor suplimentare şi care depind de un program fix.

"Antalya este cea mai potrivită alegere pentru all inclusive. Aici o armată de oameni stau la dispoziţia turiştilor care au parte de zile magice cu bunătăţi în cameră şi la restaurant, gustări rafinate, masaj. 

Evident că all inclusive merită toţi banii, turiştii au de câştigat din punct de vedere financiar. Fac o economie semnificativă de bani la băuturile răcoritoare şi gustări, mai ales dacă familia are membri mulţi.

Există hoteluri care oferă gratis astfel de gustări când oaspeţii sunt plecaţi într-o excursie şi se întorc târziu la hotel. Băuturile importate şi majoritatea vinurilor sunt cu plată" susţine Cristian Pandel, manager Christian Tour.

În plus, în unele hoteluri, turiştii care aleg varianta all inclusive au acces la sala de fitness, nu plătesc şezlongurile şi umbrele la piscină, pot juca gratis biliard, darts, volei, sau baschet. De asemenea copiii se pot juca într-un spaţiu special amenajat pentru ei, unde sunt supravegheaţi de personal avizat. 

Turiştii care vor un program flexibil, cărora le place să călătorească, să viziteze aleg pachete cu demipensiune. Aceştia nu sunt dispuşi să depindă de un program de mese.

"Insulele greceşti (Creta, Rhodos, Kos, Corfu) excelează la capitolul demipensiune şi explicaţia este de la sine înţeleasă. Turiştii au de vizitat numeroase locuri cu semnificaţie mitică sau istorică, iar serile le petrec în taverne unde distracţia continuă până dimineaţa.

De asemenea, insulele spaniole (Tenerife, Mallorca) oferă o varietate de activităţi zilnice (sporturi acvatice pe plajă, vizite la muzee, parcuri acvatice) şi nocturne (distracţie în baruri şi discoteci) şi cel mai rentabil este regimul demipensiune" este de părere Cosmina Vladu, director Class Travel.

Demipensiunea, spre deosebire de all inclusive, înseamnă mic dejun şi cină, fără băuturi incluse, aveţi incluse doar cafeaua de dimineaţă şi apa. Pentru băuturi alcoolice sau sucuri va trebui să plătiţi, la fel şi pentru accesul în sala fitness, pentru biliard, darts sau alte sporturi pe care le puteţi practica în cadrul hotelului.   

"Le recomand turiştilor ca înainte de a alege unul dintre cele două regimuri să se informeze la agenţie şi la hotel ce băuturi şi ce gustări sunt incluse pentru a evita surprizele de la faţa locului. Există diferenţe între "all inclusive" de la un hotel la altul.

Nu putem spune că all inclusive este mai avantajos decât demipensiune sau viceversa, regimul de masă este avantajos în funcţie de stilul de vacanţă ales. Iar o masă în plus chiar nu mai contează dacă ai ales să vezi locuri unice" vă sfătuieşte Ciprian Enea, consultant www.besttourism.ro

Antalya, Alanya

Hotel Alperbey 3* www.christiantour.ro

- de la 315 Euro/pers.

- transport cu avionul, transferuri,

- 7 nopţi cazare în cameră dublă

- all inclusive,

- asistenţă turistică

 Antalya, Lara

Hotel Club Falcon 4* www.christiantour.ro

-          de la 388 Euro/pers.,

-          transport cu avionul, transferuri,

-          7 nopţi cazare în cameră dublă

-          all inclusive

-           asistenţă turistică.

Ofertă  specială Antalya, Side

Hotel Laphetos Beach Resort 5* www.christiantour.ro

-          de la 458 Euro/pers.,

-          transport cu avionul, transferuri,

-          7 nopţi cazare în cameră dublă

-          all inclusive, asistenţă turistică.

 Insula Creta

 Hotel Memories 3* www.prestige.ro

-          de la 399 Euro/pers.,

-          transport cu avionul, transferuri,

-          7 nopţi cazare în cameră dublă

-          demipensiune,

-          asistenţă turistică.

Insula Creta

Hotel Mediterraneo 4* www.prestige.ro     

-          de la 379 Euro/pers.,

-          transport cu avionul, transferuri,

-          7 nopţi cazare în cameră dublă

-           all inclusive, asistenţă turistică.

Rhodos, Kalithea

Hotel Kresten Palace 4*  www.prestige.ro

-          389 Euro/pers., 

-          transport cu avionul, transferuri,

-           7 nopţi cazare în cameră dublă

-          demipensiune,

-          asistenţă turistică.

Ofertă  specială Creta

Hotel Hersonissos Palace 5*  www.prestige.ro

-          de la 299 Euro/pers.,

-          transport cu avionul, transferuri,

-          7 nopţi cazare în cameră dublă

-          demipensiune,

-          asistenţă turistică.


4 June 2010