Reprezentanţii agenţilor imobiliari spun că noua legislaţie în vigoare ar putea creşte costurile de intermediere deoarece presupune plăţi suplimentare.

Amenzi uriaşe pentru agenţii imobiliariDin această lună, agenţii imobiliari sunt obligaţi să pună la dispoziţia clienţilor toate datele referitoare la imobil. În cazul în care aceştia nu-şi respectă obligaţiile pot primi o amendă cuprinsă între 3.000 şi 30.000 de lei. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 174/2008, care a intrat în vigoare din 1 ianuarie, în momentul în care se încheie un contract între agenţia imobiliară şi client, agenţia imobiliară are obligaţia de a prezenta o serie de date referitoare la imobilul de care clientul este interesat.

Agentul imobiliar trebuie să informeze în scris cumpărătorul cu privire la preţul de piaţă al imobilului, situaţia juridică a acestuia, comisionul practicat, dar şi costurile pe care va trebui să le suporte clientul pentru întocmirea actelor necesare tranzacţiei.

Agentul mai are şi alte obligaţii ceva mai dificil de îndeplinit. Astfel, clientul trebuie informat cu privire la poluarea fonică, umezeala din imobil, poluare, istoricul clădirii sau posibile dezavantaje ale vecinătăţilor. Pe de altă parte, în contractul încheiat, agenţia trebuie să stipuleze preţul cerut de proprietar, dar şi o clauză de exclusivitate pentru imobilul respectiv.

Trebuie să se ştie că, în cazul în care în contract nu este stipulată clauza de exclusivitate, atunci clientul nu mai e obligat să plătească nici un comision. De asemenea, contractul va mai conţine şi detalii despre proprietate care ar putea influenţa decizia de cumpărare, cum ar fi nivelul de finisare, dimensiunile apartamentului, vechimea sau poziţionarea faţă de punctele cardinale.

Reprezentanţii agenţilor imobiliari spun că acest act normativ induce agentului obligaţii pentru care nu se poate garanta. „Agentul imobiliar nu poate garanta cu privire la starea juridică a imobilului deoarece aceasta este responsabilitatea proprietarului. Agentul poate face unele demersuri şi poate comunica celui care cumpără rezultatele acestor demersuri, dar nu poate garanta pentru aceasta.

Nu mai spun că sunt anumite condiţii, cum ar fi cea cu privire la poluarea fonică, pentru care ar putea fi nevoie de angajarea unui specialist, ceea ce ar creşte costul tranzacţiei", spune analistul imobiliar Ion Radu Zilişteanu. „Sunt unele prevederi care sunt aproape imposibil de realizat de către un agent imobiliar, însă altele sunt prevăzute şi în Standardul Imobiliar European, care va fi gata anul acesta şi de care este nevoie în piaţă", spune Liviu Ureche, certified international properties specialist.
 

Sursa

20 January 2009