Executivul a modificat joi legea de înfiinţare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, pentru a permite ANL să atragă capital privat, în vederea construirii de locuinţe destinate închirierii.

22764-anl_17310300.jpg"ANL va construi locuinţe cu chirie, prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrări publice", informează Guvernul într-un comunicat dat publicităţii. Tot joi a fost aprobat şi Programul "Construcţia de locuinţe cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat".

"Terenurile destinate construirii acestor locuinţe aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi vor fi transferate în folosinţa gratuită a ANL pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor realizate prin acest program. În program vor putea fi preluate şi construcţiile nefinalizate, aflate în diferite stadii de execuţie, pentru includerea lor în circuitul public", informează sursa citată.

Contractul de concesiune lucrări publice se atribuie conform prevederilor legale în vigoare, pe o durată "în general, de circa 20 de ani".

"În cadrul contractului de concesiune, finanţarea obiectivului de investiţie se asigură de către investitorii privaţi. Aceştia urmează a primi, în contrapartida locuinţelor realizate, o cotă-parte din chiriile încasate, însoţită de plăţi unitare periodice, care urmează a fi rambursate, de către ANL, din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Locuinţele vor fi exploatate de către agenţii economici, conform contractelor de concesiune încheiate", explică Executivul.

Repartiţia locuinţelor se va face la nivel local, contractele de închiriere urmând a fi încheiate de către ANL. Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, iar criteriile de ierarhizare a cererilor sunt cele folosite şi în prezent în programul ANL de construcţie de locuinţe pentru tineri.

Chiria practicată pentru locuinţe va fi calculată în funcţie de următoarele elemente: amortizare imobil pe o perioadă de 60 de ani, administrare imobil, impozit clădire şi asigurare locuinţă.


Sursa

23 December 2011