Apartamente noi, la prețuri accesibile, în inima orașului – Evocasa Serenia este cel mai recent proiect rezidențial lansat de dezvoltatorul imobiliar Adama. Immofinanz Group investește 3 milioane euro în ansamblul din Berceni, ce va fi inaugurat în primăvara anului viitor.

36548-evocasa_serenia.jpgDezvoltatorul imobiliar Adama reia investițiile importante în București, extinzându-și proiectele într-o nouă zonă. Evocasa Serenia este primul ansamblu ridicat în cartierul Berceni, proiect în care Immofinanz Group va investi nu mai puțin de 3 milioane euro, sumă integral alocată din fondurile companiei.

Sectorul rezidențial din România este una din cele mai importante ținte de pe radarul local al Adama, întrucât acest segment cunoaște o creștere graduală, în condițiile în care cererea de locuințe dedicată sectorului middle-market este insuficient acoperită”, declară Laszlo Csiki, CEO Adama Group.

  • Evocasa Serenia este un ansamblu rezidențial complet nou, format din 77 de apartamente, dispuse pe 10 etaje
  • Clienții vor putea alege între studiouri, apartamente cu două camere și apartamente cu trei camere, cu suprafețe utile ce variază între 36 mp pentru un studio și 63 mp, pentru apartamentele cu trei camere
  • Prețul de pornire este de 39.900 euro (TVA inclus)

Evocasa Serenia este un ansamblu construit în urma unui studiu legat de preferințele clienților

Noul ansamblu Adama a apărut în urma unui studiu detaliat legat de preferințele clienților. Astfel, Evocasa Serenia este un complex rezidențial care respectă preferințele clienților pentru unități decomandate, bucătării închise, centrală proprie de apartament, balcon pentru fiecare din cele 77 de unități, precum și grădini private pentru apartamentele amplasate la parterul clădirii. Standardul de calitate pe care compania încearcă să îl impună pe piața locală este și el respectat, viitorii locatari beneficiind de finisaje de top precum plăci ceramice Marazzi, tâmplărie PVC Salamander, uși de interior Pinum sau obiecte sanitare Jacuzzi și Ideal Standard. Un alt avantaj este localizarea proiectului, în inima cartierului Berceni.

Sudul Capitalei a cunoscut cea mai mare extindere rezidențială, în ultimii 3 ani, dar dezvoltările au avut loc mai ales în afara orașului. Cu acest nou proiect, Adama face primul pas înspre stabilirea unui etalon de calitate în zonă, similar cu ceea ce a reușit să realizeze până în prezent în cartierul Titan. Această nouă dezvoltare este în concordanță cu strategia noastră întrucât. Adama are experiența, know-how-ul pieței și standardul de calitate pentru a porni un proiect complet nou”, declară Alina Necula, Head of Marketing & Sales Adama Group.

Evocasa Serenia este un ansamblu dedicat clienților interesați de zonă, precum și celor care resping ideea de a se muta într-un ansamblu rezidențial nou, situat în afara orașului. Amplasat pe strada Aleea Terasei, Evocasa Serenia este așezat la câteva minute distanță de stația de metrou Piața Sudului, precum și alte mijloace de transport în comun, bănci, centre comerciale, un spital și un loc de joacă. Cu mai multe instituții de învățământ în imediata apropiere și fiind situat într-o zonă liniștită, cu acces imediat la bulevardul principal, Evocasa Serenia este soluția potrivită pentru familii.

Acest proiect ridică nivelul de investiții post-criză ale Adama până aproape de 20 de milioane de euro, bani venind exclusiv din fondurile companiei. Ansamblul rezidențial din cartierul Berceni este al treilea obiectiv investițional, după cea de-a doua etapă de dezvoltare din Edenia Titan și Evocasa Optima – București, unde s-au construit 210 unități, cu o investiție totală de 14,1 milioane euro și  ultima etapă a Copou Bellevue – Iași, unde s-au ridicat 50 de unități în urma unei investiții de 1,7 milioane euro.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

10 March 2015