Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a decis sa reia licitatiile, de la acelasi pret de pornire, pentru trei apartamente din Bucuresti nevandute la prima incercare si sa ofere inca 18 apartamente si doua spatii comerciale, pentru locuinte preturile pornind de la 149.500 euro fara TVA.

24210-ra-apps-vinde-la-licitatie-vile-si-apartamente-.jpgPrimele imobile din acest lot, aflate pe Aleea Cauzasi sector 3, vor fi licitate la 24 aprilie si includ un spatiu comercial de 162 metri patrati (pret de pornire la licitatie de 296.000 euro), un alt spatiu comercial de 39 metri patrati (la 72.000 euro) si sase apartamente cu trei sau patru camere, cu preturi de pornire cuprinse intre 149.500 euro si 178.300 euro.

Suprafata apartamentelor variaza intre 138 si 153 metri patrati.

 

Apartamente de la 151.000 de euro, in Capitala

In ziua imediat urmatoare, regia va scoate la vanzare inca opt apartamente cu trei sau patru camere, aflate tot pe Aleea Cauzasi din Capitala, cu suprafete cuprinse intre 138 si 161 metri patrati. Preturile de pornire propuse pentru aceste licitatii sunt intre 151.100 euro si 179.200 euro.

Pe 26 aprilie, pe Aleea Cauzasi, vor fi ofertate alte trei apartamente cu trei sau patru camere, in suprafata cuprinsa intre 128 si 205 metri patrati, la 158.100 euro-214.100 euro, precum si sase incaperi dintr-un imobil aflat pe strada Constantin Mille sector 1 Bucuresti, cu suprafata utila totala de 159 metri patrati, la un pret de pornire de 129.100 euro.

Se reiau licitatiile pentru apartamentele nevandute

In aceeasi zi vor fi organizate noi licitatii pentru cele trei apartamente ofertate si nevandute la prima incercare, respectiv un apartament cu patru camere in suprafata de 122 metri patrati din strada Cuza Voda, sector 4 (cu un pret de pornire de 259.800 euro fara TVA), un apartament cu trei camere in suprafata de 83 metri patrati din strada Luterana, sector 1 (73.000 euro fara TVA), si un apartament cu cinci camere in suprafata de 196 metri patrati de pe Calea Calarasilor, sector 3 (286.000 euro fara TVA).

Secretarul general al Guvernului, Attila Dezsi, in subordinea caruia functioneaza RA-APPS, a declarat, saptamana trecuta, agentiei MEDIAFAX, ca regia va relua licitatiile pentru imobilele pentru care nu a existat un interes la prima ofertare si va scoate la vanzare si alte active aflate pe lista bunurilor care urmeaza sa fie cedate, avizata de Executiv.

El a precizat insa ca licitatiile vor fi reluate la acelasi pret de pornire, nu la unul mai mic.

 

Sursa

4 April 2012