Blocurile noi sunt umbrite, în ochii clienților, de teama că lucrările de construcție au fost realizate la repezeală, cu materiale de slabă calitate. Care sunt cele mai des întâlnite greșeli făcute de constructori și cum pot fi ele depistate de potențialii cumpărători? Cum te asiguri că blocul în care te vei muta a fost bine construit?

38680-fundatie.jpgProiectele rezidențiale ridicate în ultimii ani vin cu îmbunătățiri ale calității constucției, ceea ce ridică simțitor calitatea vieții noilor proprietari. În competiția pentru cumpărători, dezvoltatorii propun proiecte din ce în ce mai bune, cel puțin din punct de vedere al imaginii. Însă marea teamă a clienților este legată de modalitatea în care aceste noi blocuri sunt construite – ar face față unui cutremur puternic? cum se vor comporta, în timp? au fost folosite materiale de calitate? s-au respectat normele de construcție? Cumpărătorii sunt frământați de astfel de întrebări, pe bună dreptate, având în vedere faptul că au existat numeroase exemple negative.

„Cel mai adesea, potențialii clienți au întrebări referitoare la calitatea betonului și a fierului (structura de rezistență). Majoritatea persoanelor se îngrijorează cu privire la modalitățile de turnare a betonului la temperaturi foarte scăzute (negative). Din păcate, foarte puțini sunt cei care întreabă și despre condițiile de turnare a betonului pe vreme caniculară (întrucât majoritatea construcțiilor sunt realizate vara), procedeu ce este la fel de important ca cel de turnare în condiții meteo sub 0 grade Celsius”, atenționează reprezentanții 20th Residence.

Conform normativelor, turnarea betonului se poate face, fără probleme, pe timp friguros, până la temperaturi mai coborâte de -3 grade Celsius, prin luarea unor măsuri speciale, adăugarea de aditivi și prepararea betonului cu agregate și apă încălzite. În astfel de situații, pot apărea probleme legate de fisurarea elementelor de beton turnat, din cauza măririi volumului apei prin înghețare.

„Pe vreme caniculară, ca și la temperaturi scăzute, pot apărea fisuri ale elementelor turnate, din cauza evaporării apei din betonul proaspăt turnat, lucru care reduce și perioada de priză (întărire) a betonului. Aceste fenomente produc contracții foarte mari și foarte rapide, care duc la fisurări puternice ale elementelor de beton. Ca și măsură auxiliară, în funcție de cât de ridicate sunt temperaturile, în afară de udarea elementului turnat în permanență, se poate recurge la acoperirea cu rogojini sau alte elemente ce protejează betonul de acțiunea directă a soarelui”, explică reprezentanții 20th Residence.

Modul în care se toarnă și vibrează betonul, este la fel de important ca și măsurile speciale luate la turnare, atenționează specialiștii. Printre cele mai des întâlnite greșeli sunt:

  • Turnarea de la înălțime mare (riscul de apariție a segregărilor)
  • Adăugarea de apă în betonieră, în cazul în care betonul este vâscos (scade rezistența betonului)
  • Turnarea betonului în cofraje neetanșe (duce la pierderea laptelui de ciment din compoziție și, implicit, la scăderea rezistenței acestuia, precum și la apariția segregărilor)
  • Vibrarea incorectă/sau deloc a betonului (prin vibrare, se elimină aerul existent în beton, astfel că această greșeală duce la necompactarea corespunzătoare a betonului și la apariția segregărilor)

Segregarea este acumularea de agregate (pietriș) în anumite locuri, fără ca acestea să fie legate de ciment. Betonul care prezintă segregări nu mai este omogen, fapt care afectează rezistența acestuia. Segregările de suprafață nu influențează structura de rezistență a elementului și se pot remedia prin buciardarea (curățarea cu un ciocan special) zonei afectate și aplicarea de soluții special concepute pentru segregări, care pot conține fibre sintetice, mortare de rezistență crescută, etc.

„Pentru evitarea oricăror probleme legate de procedee de turnare, precum și probleme cu punerea în operă a elementelor de fier care fac parte din structura de rezistență și toate elementele ce urmează a fi turnate, totul trebuie să fie verificat înainte și după turnare de o echipă de specialiști (ingineri, verificatori, responsabili tehnici cu execuția, etc.). Dacă sunt descoperite neregului la armarea sau la cofrarea elementelor, înainte de turnare, se dispune oprirea turnării betonului și remedierea problemelor identificate. În momentul turnării, se prelevă probe de fier și beton, ce vor fi înscrise în cartea construcției. După turnare, se fac inspecții vizuale ale elementelor turnate, iar dacă sunt găsite nereguli, se dispune luarea măsurilor necesare remedierii acestora”, detaliază reprezentanții 20th Residence.

Un potențial client ajunge, în cel mai bun caz, să vadă un proiect în faza de turnare a structurii, când clădirea deja este la suprafață. În cele mai multe cazuri, clienții iau contact cu dezvoltatorul când proiectul este deja finisat. Dar este important de știut că toate constatările făcute pe parcursul lucrărilor de construcție se regăsesc prinse la Cartea Construcției sub forma de procese verbale de lucrări, împreună cu toate certificatele de garanție și certificate de conformitate ale tuturor materialelor folosite la realizarea blocului, planuri de rezistență, instalații sanitare și termice, și alte astfel de documente.

20th Residence aduce ca proiect, o construcție de o calitate superioară ce respectă toate etapele și cerințele tehnice necesare realizării unei structuri trainice. Caracterizat în primul rând de calitate, atât în ceea ce privește construcția în sine, finisajele, infrastructura și proprietățile antiseismice, proiectul 20th Residence este gândit de o echipă de specialiști din mai multe domenii, tocmai pentru a aduce o perspectivă completă asupra produsului final, și pentru a oferi sprijin și consultanță noilor proprietari. Ești interesat de mai multe DETALII? Vizitează site-ul 20th Residence.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

10 November 2015