0-1017-473db8c9dc643.jpgIntr-o mare de blocuri gri, proiectele rezidentiale aduc o crestere a ofertei de locuinte noi, insa doar atat. Arhitectura lor sufera de probleme multiple, de la imprumutarea tiparului comunist, pana la preluarea unor elemente kitsch si incalcarea trendurilor arhitectonice ale zonei.

Proiectele rezidentiale mici sunt proiectate dupa modelul blocurilor comuniste pentru ca se cauta finisaje ieftine, a explicat pentru DailyBusiness arhitectul Petre Ghioreanu. El a adaugat ca proiectele care nu urmeaza acest tipar au alte probleme, multe dintre ele preluand elemente de design exterior specifice cladirilor de birouri, cum ar fi balustradele de inox, care nu sunt potrivite pentru spatiile rezidentiale.

"Exista o lipsa a culturii arhitectonice, ceea ce duce la apartitia acestor cladiri hibrid", a declarat Ghioreanu.

Pe de alta parte, arhitectul Andreea Barbulescu, directorul general al studioului de arhitectura Axa, este de parere ca proiectele mici au potentialul de a oferi spatiu personalizat intr-o mai mare masura decat cele mari.

"Proiectele mici, fortate sa se adapteze la teren, impun solutii personalizate. Proiectele de sute de apartamente sunt tentate sa standardizeze spatiile. De fapt, conceptul de bloc comunist reprezinta cladiri tip, care au fost construite peste tot in lume dupa 1950 si care au raspuns unei probleme sociale - criza spatiului de locuit in conditiile unei economii in refacere", a spus Andreea Barbulescu.

Dezvoltatorii sacrifica aspectul de dragul profitului

"Cred ca aceasta problema este inca actuala in Romania de astazi. Si cred ca urmarirea tiparului blocurilor comuniste va inceta abia atunci cand vom avea o supraoferta de apartamente si salarii competitive la nivel european", a adaugat Barbulescu.

Daniel Nentu, directorul comercial al ansamblului rezidential Topaz Green, spune ca de cele mai multe ori, dezvoltatorii sunt interesati doar de profit, si mai putin de aspectul deosebit al cladirii sau de oferirea unui plus de valoare prin suprafete verzi sau spatii vitrate, care sa ofere o atmosfera mai placuta de viata viitorilor proprietari.

Arhitectii au si alte nemultumiri. "Pare simplu, dar se proiecteaza cladiri de sute de apartamente fara drumuri de acces, fara canalizare sau fara spatii de depozitare a deseurilor menajere pe piata romaneasca, pentru ca afacerile imobiliare sunt prea profitable ca sa se mai tina cont de reguli elementare de proiectare", spune Andreea Barbulescu.

Investitorii mici si medii vor fi interesati de design exterior peste 4-5 ani

Potrivit reprezentantilor Soft Construct, dezvoltatorii proiectului Topaz Green, interesul general al investitorilor mici si medii din Romania pentru design exterior va veni abia dupa 4-5 ani, desi aceste elemente pot face un proiect mai atragator, fara costuri suplimentare mari.

In opinia dezvoltatorilor, plusul de valoare adus unui proiect rezidential prin detalii arhitectonice, cum ar fi spatiile vitrate mari si respectarea unui concept arhitectonic zonal, deja incepe sa fie folosit in Romania, desi doar la nivel de nisa.

Dezvoltatorii Topaz Green spun ca proiectele rezidentiale mari, de tip complexuri integrate, au multe avantaje fata de proiectele medii sau mici precum spatii pentru centre comerciale, de birouri sau alte facilitati, insa astfel de proiecte nu vor mai putea fi dezvoltate in Bucuresti, pentru ca terenurile mari sunt imposibil de gasit in zonele premium ale Capitalei.

"Viitorul pe piata rezidentiala din zonele centrale, ultra-centrale si chiar semi-centrale ale Bucurestiului este cel al proiectelor mici, iar un design exterior deosebit va face diferenta pe o piata in care competitia este din ce in ce mai mare", explica Daniel Nentu.

"Soft Construct poate fi definita ca o companie medie-plus, iar cateva proiecte ca Topaz Green pot ajunge chiar sa fie mai profitabile decat un proiect mare. Nu am facut nimic exceptional in acest proiect, oricine ar fi putut adauga niste terase care sa fie spatii verzi pentru apartamentele de la parter si un acoperis verde, insa majoritatea nu sunt interesati de acest lucru, pentru ca proiectul se vinde si fara ele", a adaugat Nentu.

Functionalitatea spatiului interior, regula esentiala in proiectare

Potrivit lui Petre Ghioreanu, cel mai important element in proiectarea unui proiect rezidential este modelarea spatiului interior, astfel incat acesta sa fie functional.

In ceea ce priveste tendintele pe compartimentare, reprezentantii studiourilor de arhitectura considera ca acestea vizeaza suprafete comune cat mai mici si apartamente cat mai spatioase. Cele mai cautate tipuri de apartamente sunt cele cu doua camere, care de obicei au bucatarie deschisa, garsonierele si apartamentele cu patru camere fiind mai putin cautate.

O alta tendinta in compartimentare o reprezinta, teoretic, flexibilitatea deoarece cerintele unei familii se modifica in timp (prin nasterea unui copil, de exemplu). In practica insa, apartamentele create in ultimii doi ani reflecta mai mult ipotezele departamentelor de marketing decat necesitatile reale ale viitorilor locatari, este de parere arhitectul Andreea Barbulescu.

In ceea ce priveste importanta acordata arhitecturii, Andreea Barbulescu, afirma ca a inceput sa se acorde importanta elementelor arhitectonice exterioare, dar ca investitorii din Romania se maturizeaza mai greu in acest sens.

Exista anumite atribute arhitectonice ale unei zone, cum sunt elementele balcanice in centrul vechi al orasului, elemente ce trebuie pastrate in cladirile noi, insa multi arhitecti se supun dorintelor beneficiarilor care nu tin cont de aceste elemente, a adaugat Ghioreanu.

Sursa

19 November 2007