Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ia în calcul modificarea legislaţiei secundare, astfel încât toate societăţile de asigurare să poată încheia asigurări facultative doar pentru sume asigurate care exced celor acoperite prin poliţa obligatorie pentru locuinţe, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro.

25775-07251627_977031697_00363800.jpgDe asemenea, CSA are în vedere şi modificarea normelor puse în aplicare prin Ordinul nr. 5/2009, în sensul de a majora comisionul plătit de PAID societăţilor care încheie poliţa de asigurare obligatorie pentru locuinţe, de la 10% până la 20% din valoarea primei de asigurare.

Potrivit unui comunicat al CSA, remis miercuri AGERPRES, în şedinţa din 24 iulie, Consiliul CSA a analizat posibilitatea modificării legislaţiei secundare, emisă în aplicarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor. Această iniţiativă vine în continuarea măsurilor adoptate recent de CSA, care interzic folosirea abrevierii PAD în denumirea produselor de asigurare facultativă a locuinţelor.

În opinia CSA, modificarea legislaţiei secundare va reprezenta un element esenţial de sprijin pentru creşterea numărului poliţelor de asigurare obligatorie, emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

"Societăţile de asigurare autorizate să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe în numele PAID, care sunt şi acţionari ai Pool-ului, şi-au asumat prin această calitate şi obiectivul principal stabilit de legislaţia în vigoare, respectiv cuprinderea în asigurarea obligatorie a fondului locativ din România. Cifrele centralizate de CSA arată că, la sfârşitul lunii martie din acest an, cele mai multe locuinţe din România erau asigurate printr-o poliţă facultativă, iar portofoliul gestionat de Pool intrase pe o puternică tendinţă de scădere. Considerăm că aceste modificări, odată ce vor fi aprobate, vor impulsiona acţionarii PAID să intensifice activitatea de vânzare a poliţei de asigurare obligatorie pentru locuinţe", a declarat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.

În acelaşi context, miercuri, membrii Consiliului CSA au organizat o întâlnire cu acţionarii PAID, în cadrul căreia a fost anunţată aprobarea Aureliei Cristea în funcţia de director general şi a lui Radu Mircea Popescu în funcţia de director general adjunct.

În cadrul acestei întâlniri, Aurelia Cristea a prezentat Consiliului CSA şi acţionarilor PAID strategia, respectiv viziunea, misiunea şi obiectivele generale pe termen scurt şi mediu. Noua conducere a Pool-ului a prezentat şi măsurile pe care PAID le are în vedere pentru contracararea practicilor existente în piaţă, respectiv vânzarea de poliţe de asigurare facultativă pentru locuinţe la tarife mai mici decât poliţa PAD, dar cu mai multe riscuri acoperite.

 

Sursa

26 July 2012