Concesiunea autostrăzii este disputată între francezii de la Vinci şi austriecii de la Strabag. Primii, cărora li s-a dat şi apoi li s-a luat autostrada în 2005, se pare că ar avea câştig de cauză.

Astăzi se anunţă constructorul autostrăzii Comarnic-Braşov. Vinci, în pole positionMinistrul Transporturilor, Radu Berceanu, va anunţa azi câştigătorul concesiunii pentru autostrada Comarnic-Braşov. Potrivit unor surse apropiate licitaţiei, acesta era, până aseară, asocierea franco-elenă Vinci-Aktor.

Marele perdant al contractului, a cărui valoare se cifrează la mai multe miliarde de euro, incluzând aici taxele pe care românii le vor plăti la parcurgerea distanţei dintre cele două localităţi, ar fi asocierea Strabag Austria-International Housing&Construction Israel-Eurovia Construct Internatio-nal România.

Un al treilea concurent, asocierea Billfinger Berger-Porr, este ca şi ieşit din joc după ce a cerut un termen de construire a autostrăzii de 60 de luni, cu un an mai mult decât Vinci şi Strabag.

Potrivit informaţiilor disponibile, Strabag ar fi cerut în oferta sa plăţi de disponibilitate pe perioada concesiunii de 30 de ani în valoare de 1,15 miliarde de euro, cu 350 de milioane de euro mai puţin decât asocierea concurentă condusă de Vinci.

Valoarea acestor plăţi de disponibilitate a contat în proporţie de 60% în oferte. Înaintea parcurgerii ofertelor tehnice, Strabag avea chiar un mic avantaj în faţa francezilor, pierdut însă după ce comisia de licitaţie a trecut în revistă ofertele şi a constatat că anumite lucrări şi servicii nu fuseseră incluse. Deşi ponderea în punctarea generală a fost mică, sub 10%, firma franceză şi-a asumat de două ori mai multe riscuri privitoare la viitorul proiectului decât asocierea condusă de austrieci.

Potrivit ofertelor pentru primii doi ani de la deschiderea traficului, taxa de autostradă va fi în jurul valorii de 1,5 euro, urmând ca în funcţie de evoluţia traficului aceasta să poată fi micşorată sau majorată. Construcţia se estimează a fi începută peste cel mult un an şi va dura patru ani, astfel încât autostrada va fi deschisă traficului în 2014. Autostrada Comarnic-Braşov ar fi trebuit să fie gata la acest moment dacă, în 2005, guvernarea PD-PNL, proaspăta câştigătoare a alegerilor, nu ar fi decis stoparea înţelegerilor semnate cu firma franceză Vinci pentru tronsonul Comarnic-Predeal şi cu cea israeliană Ashtrom-Roichmann pentru porţiunea Predeal-Braşov.

13 May 2009