Aurul pierde din valoare, anul acesta, lăsând loc paladiului în topul investitorilor interesați de plasamentele aflate pe val. Diamantele vor avea un an slab, din cauza producției în creștere. Aceasta este radiografia pieței, pentru cei interesați să își păstreze economiile sub formă de metale sau pietre prețioase. Oricare ar fi alegerea, metalele prețioase și diamantele au fost și rămân metoda preferată a celor bogați de a-și ține averea departe de fluctuațiile economice.

36709-aur_diamante.jpegSpecialiștii din domeniu întrevăd anul 2015 ca fiind unul stabil, pentru investitorii în aur. Totuși, se simte o ușoară depreciere față de anul trecut. Astfel, dacă în 2014, prețul mediu a fost de 1,267 dolari pe uncie, pentru 2015, media este estimată la 1,211 dolari, nivelul de tranzacționare variind între 1,085 și 1,356 dolari.

În cazul argintului, scăderea este mai accentuată, de la 19 la 16,7 dolari. Platina are și ea un preț mediu în scădere: de la 1,385 euro, cât era anul trecut, la 1,295 euro anul acesta. Cu toate acestea, specialiștii nu se lasă descurajați și rămân la previziuni optimiste, pe termen mediu.

Prețul aurului urmează un trend ascendent, în scenariile noastre de bază: acesta ar trebui să se vândă cu 5,000 de dolari pe uncie, până în anii 2020. Creșterea se va face treptat, dar ar trebui să vedem un nivel de 2,000 de dolari pe uncie destul de curând. Această evoluție este justificată prin faptul că oferta este tot mai mică, din cauza unui preț de extracție în creștere”, explică Yan Chen, oficial al companiei de cercetare Standard Chartered Equity Research.

Prețul aurului crește din cauză că este tot mai greu de extras, iar diamantele veritabile sunt amenințate de cele sintetice

În timp ce aurul este tot mai greu de extras, diamantele sunt tot mai accesibile. Producția medie din anul 2015 este estimată la peste 135 milioane carate, cu 3% mai mult decât anul trecut. Estimările de preț, pentru anul în curs, sunt de 103 dolari/carat, ceea ce înseamnă o ieftinire de aproximativ 2% față de anul anterior.  

Ieftiniri s-au resimțit și anul trecut, când prețurile erau mai mici cu 3-5%. Închiderea Băncii de Diamante Antwerp, din octombrie, a condus la îngrijorări referitoare la lichiditate în întreaga industrie. În plus, în contextul unei economii în creștere lentă, în China, și presiunilor deflaționiste din Japonia și UE, precum și multiplele tensiuni geopolitice au condus la presiune pentru ieftinire, ceea ce este de așteptat să continue și în anul 2015”, arată un studiu întocmit de Paul Zimnisky.

Aurul, argintul, platina, paladiul sau diamantele sunt considerate alternative viabile de investiții. În cazul diamantelor însă, poate interveni o schimbare majoră, în momentul în care se rafinează piața diamantelor sintetice. Momentan, acestea nu sunt o amenințare, dat fiind faptul că fabricarea lor este scumpă, iar calitatea încă lasă de dorit. Dar specialiștii în domeniu sunt de părere că diamantele sintetice mai ieftine, mai mari și de o calitate superioară, sunt inevitabile.

CITEȘTE ȘI:

6 April 2015