Aurul şi depozitele bancare aduc profit pe timp de crizăAţi economisit 10.000 de lei şi nu ştiţi cum să-i înmulţiţi? Aveţi la îndemână mai multe variante, de la banalul depozit bancar până la plasamentul în aur şi chiar la investiţiile imobiliare. Nu luăm în discuţie plasamentele pe piaţa de capital, dat fiind că suma nu este foarte mare.

În primul caz, al depozitelor în lei, băncile oferă în această perioadă dobânzi real-pozitive (mai mari decât rata inflaţiei), ceea ce înseamnă că se obţine un anumit câştig. Dobânzile la depozitele în lei au înregistrat aproape o dublare în ultimul an, de la 7% până la circa 14%. Ofertele de economisire nu sunt întâmplătoare şi demonstrează nevoia de lichidităţi a băncilor, în această perioadă în care resursele financiare s-au scumpit pe pieţele internaţionale.Aşadar, o persoană care plasează suma de 10.000 de lei într-un depozit cu o dobână fixă anuală de 12%, de exemplu, va obţine, peste un an, un câştig de 1.200 de lei. Şi, un amănunt foarte important, câştigul nu va fi impozitat, pentru că Guvernul a luat măsura scutirii de impozit a depozitelor bancare pentru persoanele fizice. În consecinţă, la retragerea sumei, clientul va avea în total 11.200 de lei. Dacă se ajustează suma cu rata inflaţiei de la sfârşitul anului 2009, de aproximativ 4,5% (conform datelor Comisiei Naţionale de Prognoză), banii retraşi vor echivala, de fapt, cu suma de 10.696 lei. În concluzie, plasamentul are un randament pozitiv.

Şi cumpărarea unui teren poate fi considerată în continuare un plasament, ce-i drept, cam la limită. "Este foarte puţin probabil ca în următorul an să crească preţurile la terenuri. Acum trei ani, cu suma de 10.000 de lei se putea achiziţiona o parcelă în vecinătatea Bucureştiului, iar după un an obţineai un preţ dublu", ne-a declarat Ionuţ Ciocan, senior consultant în cadrul companiei de consultanţă DTZ Echinox. Acum, cu suma respectivă se poate cumpăra o parcelă de 200 de metri pătraţi de teren agricol, lângă Capitală. Practic, în următorul an, cumpărătorul nu va câştiga, dar nici nu va pierde

 

 

Sursa

25 November 2008