Autorităţile din Beijing şi Shanghai profită de interesul ridicat al investitorilor pentru terenuri şi încep să vândă din proprietăţile deţinute de stat. Municipalităţile celor două metropole din China au vândut recent două proprietăţi a căror valoare se estimează că ar depăşi 4 miliarde dolari, notează China Daily News.

28531-property.jpgActivitatea de pe piaţa imobiliară din China este ridicată, cu toate că guvernul face mari eforturi pentru a evita o creştere necontrolată a preţurilor. Dezvoltatorii imobiliari fac constant presiuni pentru a satisface cererea uriaşă de locuinţe, iar preţul terenurilor amplasate în zone bune a crescut semnificativ. Drept urmare, autorităţile locale au decis să profite de aviditatea cu care companiile private achiziţionează terenuri şi să mărească bugetele locale.

  • Shanghai – primăria a vândut cea mai scumpă parcelă cu peste 5.700 dolari/mp, încasând circa 445 milioane dolari
  • Beijing – preţul record al unui teren vândut de municipalitate a atins 5.400 dolari/mp, autorităţile încasând astfel aproape 400 milioane dolari

Sumele încasate de autorităţi sunt atât de ridicate, deoarece terenurile deţinute de stat sunt amplasate strategic, a explicat directorul China Real Estate Society. În plus, în prima parte a acestui an, primăriile nu au vândut din proprietăţile deţinute, iar tranzacţiile cu instituţiile statului au fost blocate, datorită schimbării conducerii Partidului Comunist. Drept urmare, autorităţile încearcă să recupereze acum şi să mărească încasările la bugetul de stat.

Cumpărătorii privaţi pot achiziţiona proprietăţi de la stat dacă îndeplinesc anumite condiţii. Conform datelor Centaline, o companie imobiliară condusă de stat, un client privat a achiziţionat în total nu mai puţin de 653 hectare de teren de la autorităţile locale, ceea ce reprezintă cel mai mare transfer de teren făcut unei persoane private înregistrat până la acest moment.

Companiile imobiliare investesc masiv în terenuri, deoarece preţul pământului este încă accesibil, dar în continuă creştere, iar previziunile despre piaţa imobiliară sunt pozitive. Spre exemplu, cel mai mare dezvoltator chinez, China Vanke, a achiziţionat, într-o singură săptămână, parcele de teren în Guangzhou şi Hefei, în valoare de peste 740 milioane dolari. De asemenea, cele mai importante firme imobiliare conduse de grupul China Vanke şi-au mărit împrumuturile bancare cu peste 1,3 miliarde dolari, în ultimele luni, conform datelor Biroului Naţional de Statistică.

În acelaşi timp, segmentul rezidenţial şi cel comercial au înregistrat o creştere a numărului de tranzacţii cu aproape 6% comparativ cu anul trecut,  valoarea totală a tranzacţiilor efectuate în primele 10 luni ale acestui an depăşind 742 miliarde dolari, conform datelor Biroului Naţional de Statistică.

CITEȘTE ȘI: Prăbuşirea pieţei imobiliare, anunţată de inaugurarea zgârie-norilor

 

6 December 2012