Compania Naţională de Autostrăzi anunţă că vor fi deschişi circulaţiei până la finalul acestui an aproape 100 kilometri de autostrăzi de pe Coridorul IV paneuropean. Cele patru tronsoane de autostrăzi care ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului sunt construite în prezent în proporţie de circa 78%, în medie.

31439-autostrazi_romania_harta.pngConform contractelor, cea mai mare parte a şantierelor de autostrăzi din partea de vest a ţării, situate pe Coridorul IV paneuropean, ar fi trebuit să fie finalizate până în luna aprilie.

Cel mai avansat şantier este cel de pe primul lot al autostrăzii Lugoj-Deva, unde progresul fizic este de 84,2%, notează ZF. Autostrada va costa 162 milioane euro şi va fi printre primele inaugurate anul acesta, 27,6 kilometri de autostradă urmând să fie gata luna aceasta, în timp ce 10,5 kilometri de drum de legătură la standard de autostradă au ca termen estimativ de finalizare luna decembrie.

Lucrurile se mişcă cel mai greu pe şantierul de la Orăştie-Sibiu. Contractul de construcţie are o valoare de aproape 90 milioane euro, iar în prezent progresul fizic al şantierului este de doar 67,3%, deşi în noiembrie autostrada ar trebui să fie deschisă circulaţiei, potrivit estimărilor CNADNR.

De la începutul acestui an, singurele tronsoane de autostradă ce au mai fost deschise circulaţiei sunt Deva-Orăştie (32,5 kilometri), precum şi anumite porţiuni din varianta de ocolire la standard de autostradă a municipiului Constanţa (21,8 kilometri).

În prezent, România are 548 de kilometri de autostrăzi, ceea ce înseamnă că până la sfârşitul lui 2013 ar trebui să ajungem la 650 de kilometri de autostrăzi.

Întârzieri cauzate de alunecările de teren

Tot anul acesta ar fi trebuit să fie gata şi al treilea lot de autostradă din Orăştie-Sibiu, 22 km, însă termenul de finalizare a fost amânat pentru anul următor, din cauza unor alunecări de teren care au afectat lucrările. Pe această porţiune, la Aciliu, se va regăsi şi cel mai mare viaduct din România, cu o lungime de circa 1km şi o înălţime de 73m.

În această toamnă sau cel mai târziu la primăvară vor începe lucrările de construcţie a unor alte tronsoane, precum celelalte trei loturi ale autostrăzii Lugoj-Deva sau primul lot al autostrăzii Nădlac-Arad. Între timp, alte tronsoane se află sub semnul întrebării. Cel de al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad, cu o lungime de 16 km, nu mai are constructor de aproape două luni, după ce contractul încheiat cu austriecii de la Alpine a fost reziliat ca urmare a intrării în faliment a companiei. De asemenea, autostrada peste munţi Sibiu-Piteşti aşteaptă deocamdată bani pentru construcţie, după ce statul a decis să ceară Comisiei Europene includerea acestui tronson în finanţarea pentru exerciţiul 2014-2020.

CITEȘTE ȘI: Niciun kilometru reabilitat la centura Capitalei, în 2013

 

4 September 2013