O zonă stilată, cochetă, verde care s-a dezvoltat armonios. Vorbim de Snagov, o localitate cu o sumedenie de avantaje, dar şi un mare dezavantaj, dacă ai nevoie să fii zilnic în Bucureşti. E prea departe pentru a face naveta zi de zi căci vorbim de o distanţă de aproximativ 40 de kilometri, numai dus. Această problemă s-ar rezolva odată cu terminarea autostrăzii Bucureşti-Braşov, din păcate însă lucrurile nu se mişcă aşa cum ar trebui. Europenii nu ne mai dau bani pentru aceste proiect. Este mult prea scump!

15568-principala.jpg"Snagov se adresează cam tuturor categoriilor de cumpărători. Ca vârste, avem clienţi familii tinere cu copii mici care se duc în zona Snagov, dar sunt în general persoane care au propriile afaceri, cărora timpul le permite să locuiască în acea zonă. Persoane pe care nu le deranjează să stea în trafic poate 45 minute pentru a ajunge în oraş" este de părere Raluca Dima, team leadear Neocasa.

Totodată, zona se adresează şi clienţilor de vârsta a doua spre vârsta a treia care au avut un statut social, o situaţie materială bună şi care preferă să se retragă într-un loc liniştit departe de nebunia oraşului.

"Şi apoi sunt casele de weekend şi de vacanţă, la fel pentru persoane cu potenţial care îşi pot permite să aibă o asemenea casă" adaugă Raluca Dima, team leadear Neocasa.

"Zona Snagov nu are un acces foarte bun, până în Bucureşti faci aproape o oră, dar are perspective imense după ce se va face autostrada Bucureşti-Braşov. Majoritatea celor care au cumpărat acolo au fie afacerile lor, fie îşi permit să plătească mult benzina şi nu au o presiune să ajungă la 8:30 la serviciu" spune Mihalis Stratakis, manager SBS Group.

Cei care au ales această zonă fie pentru reşedinţă permanentă, fie pentru o casă de vacanţă au căutat în general să aibă un confort ridicat.


"Orice persoană care vrea să locuiacă în acea zonă vrea să se bucure de un teren mare de minimum 1000 mp, vrea să se bucure de foarte multă intimitate, lucruri pe care nu i le conferă întotdeauna un ansamblu rezidenţial. Iar pentru dezvoltatori nu era profitabil şi nu este în continuare profitabil să construiască case cu terenuri foarte mari" susţine Raluca Dima, team leadear Neocasa.

"Cât de mult s-a dezvoltat zona Snagov în ultimii ani? S-a dezvoltat foarte mult, s-a dezvoltat mult datorită investiţiilor. S-a cumpărat foarte mult teren in Snagov unii dintre investitori au făcut cartiere rezidenţiale, dar totusi procentul celor care au construit este mic în comparaţie cu alte zone unde s-a construit mult mai mult, cum ar fi de exemplu Corbeanca sau sudul Bucureştiului. Are perspective foarte mari de dezvoltare, este una dintre cele mai frumoase zone, este într-un fel o zonă exclusivistă" apreciază Mihalis Stratakis, manager SBS Group.

"Putem să găsim case mici şi cu terenuri mici în zona de sat a Snagovului, la strada principală sau pe străduţele laterale care pot fi undeva în jur de 150.000 euro poate mai jos de atât. Dar o proprietate care să întrunească mai multe pretenţii ale cumpărătorului şi suprafaţă mare de teren, suprafaţa casei şi o poziţionare aproape de lac, aproape de pădure trebuie să ne gândim la ea undeva peste 200.000 euro" declară Raluca Dima, team leadear Neocasa.

"Dacă ne adresăm clasei medii, şi cu 100.000 euro poţi să găseşti o casă la curte în jur de 100-130 mp şi relativ nouă" adaugă Mihalis Stratakis, manager SBS Group.

Terenurile au fost şi aici piesa de rezistenţă a pieţei imobiliare, pe vremurile ei de glorie. Cele mai vânate au fost şi încă sunt loturile cu ieşire la lac. Oferta e mică, de aceea cumpărători pentru astfel de proprietăţi se găsesc destul de repede, susţin agenţii imobiliari.

"Terenuri mai sunt de vânzare, acum depinde unde. Dacă ne referim la terenuri cu deschidere la lac, terenuri mari, aşa cum sunt toate acele proprietăţi somptuoase pe care noi le vedem, sunt puţine. Compania noastră oferă clienţilor un teren cu deschidere la lac, în fosta zonă a vilelor de protocol, un teren de 7000 mp cu o deschidere de 40 m ce păstrează încă fosta vilă de protocol. La ce preţ? 1 milion de euro, negociabil uşor" mai spune Raluca Dima, team leadear Neocasa.

"La lac în Snagov se fac tranzacţii în jur de 100 euro/mp pentru că sunt foarte puţine. În alte zone poţi să găseşti terenuri la preţuri de 25-30 euro/mp cu utilităţi, aproape de construcţii. Majoritatea cumpărătorilor acum sunt proprietarii finali, adică vor să cumpere ceva în perspectiva de a construi într-un an de zile, aproape de construcţii şi aproape de utilităţi" afirmă Mihalis Stratakis, manager SBS Group.

Piaţa apartamentelor este aproape inexistentă în zonă. În Snagov sat sunt câteva blocuri unde preţul pe metru pătrat este sub 1000 euro, spun agenţii imobiliari.


9 December 2010