Autostrada Bucureşti-Ploieşti este unul dintre cele mai controversate proiecte de infrastructură ale momentului. Numai anul acesta, termenul de finalizare a fost amânat de trei ori, iar problemele continuă să apară. Oficialii Ministerului Transporturilor par să îşi fi dat seama de hilarul situaţiei şi, pentru a-i încuraja pe români să aibă răbdare, au încercat să arate că la Autostrada A3 încă se mai lucrează. Greu, dar cu perseverenţă. Un material video realizat de Minister arată stadiul lucrărilor, în luna aprilie, aşa cum se văd ele din avion.

24385-autostrada-a3.jpgAutostrada care ar trebui să lege Bucureştiul de Ploieşti are 62 km şi ar fi trebuit să fie gata în luna decembrie a anului trecut. Iarna a fost însă mult mai grea decât se aşteptau constructorii, aşa că termenul a fost decalat, iar Autostrada A3 a rămas la stadiul de săpături. Fostul premier Emil Boc anunţa că autostrada va fi gata în luna aprilie a acestui an. La momentul respectiv, românii erau anunţaţi că doar un singur pod mai întârzie finalizarea construcţiei. Anchetele desfăşurate în acea perioadă au arătat însă că nu era vorba despre un pod, ci despre un întreg tronson neconstruit.

Primii kilometri sunt cei mai problematici

În schimb, primul şi ultimul tronson sunt aproape gata, în afară de primii 6,5 km ai autostrăzii, respectiv porţiunea care porneşte dinspre Capitală. Aceştia ar trebui să fie gata în ultimul trimestru al acestui an: în luna octombrie, dacă totul merge conform planului. Dar nimic nu a mers conform planului de la începutul lucrărilor până acum. Constructorii nu au reuşit nici măcar să facă toate exproprierile necesare. Din această cauză, încă nu poate fi construit sensul giratoriu care va face conexiunea dintre A3 şi Centura de Vest a Ploieştiului. În schimb, au fost instalate deja panourile de semnalizare pentru acesta pe şoseaua de centură, pe sensul dinspre Comarnic spre Bucureşti.

Cu toate acestea, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România arată că autostrada Bucureşti-Ploieşti ar urma să fie gata în trimestrul al doilea al acestui an, cel mai probabil în mai sau iunie. Pentru a demonstra buna-credinţă, Ministerul Transporturilor a realizat chiar şi un material video care arată autostrada A3 din avion.

Vezi aici stadiul lucrarilor.

 

17 April 2012