Autostrada Soarelui, a cărei construcţie părea să se fi blocat la tronsonul Cernavodă-Medgidia, ar putea fi cu 20 de kilometri mai lungă anul viitor. Contractul de dezvoltare al segmentul respectiv a fost preluat de o nouă firmă, care promite exact ce ar vrea românii să audă: va munci repede, ieftin şi eficient.

21108-cernavoda_medgidia.jpgUn tronson de autostradă de puţin peste 20 de kilometri a blocat întregul demers de construcţie anul acesta. Contractul cu prima firmă care se ocupa de acest lucru a fost reziliat şi apoi acordat consorţiului italiano-german Astaldi - Max Boegl. Un nume cunoscut şi controversat, este vorba despre firma care a participat la construcţia Pasajului Basarb. Consorţiul a venit cu planuri mari pentru tronsonul Cernavodă-Medgidia: după ce a preluat contractul, s-a înțeles cu reprezentanții statului să execute lucrarea mai repede și mai ieftin decât firma anterioară.

  • Proiectarea va dura trei luni
  • Construcţia va dura 12 luni 
  • Perioada de garanţie a lucrărilor a fost dublată, la 48 de luni
  • Valoarea contractului este mai mică decât cea estimată iniţial: 116 milioane euro, cu 60 de milioane de euro mai mică, potrivit Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
  • Deschiderea traficului este programată pentru anul viitor

"Termenul pentru proiectare şi execuţie a fost diminuat de la 24 la 15 luni, deschiderea traficului fiind astfel posibilă în cursul anului 2012. Lucrările executate de către noul antreprenor vor avea 4 ani de garanţie, faţă de 2 ani cât prevedea contractul anterior", se menţionează într-un comunicat al Companiei.

Radiografie: Autostrada Soarelui

  • Proiectul este finanţat din fonduri BEI şi Fonduri de Coeziune
  • Tronsonul de autostradă are o lungime de 20,49 kilometri
  • La începutul lunii septembrie asocierea Astaldi - Max Boegl a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia. 
  • Iniţial, contractul pentru acest segment a fost atribuit companiei franceze Colas, însă Ministerul Transporturilor a reziliat contractul în luna aprilie, după ce compania a solicitat suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro întrucât traseul autostrăzii a fost schimbat
  • Autostrada Soarelui este finalizată pe tronsonul Bucureşti - Cernavodă
  • Lucrările pentru finalizarea autostrăzii au fost împărţite în două sectoare, respectiv Cernavodă - Medgidia şi Medgidia - Constanţa.

Consorţiul Astaldi-Max Boegl a fost implicat în mai multe proiecte importante din România. În afară de Pasajul Basarab, pot fi nominalizate şi lucrările la Stadionul Naţional din cadrul complexului Lia Manoliu din Capitală sau magistrala de metrou Râul Doamnei-Haşdeu.

CITEŞTE ŞI: Autostrada Bucureşti-Ploieşti ar putea fi gata în trei luni

22 September 2011