Casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii, cea mai mare firmă de pe piaţa locală în funcţie de încasările din ultimii ani, a închiriat un spaţiu suplimentar de aproape 1.000 mp în clădirea de birouri America House din Piaţa Victoriei, ajungând să ocupe 10% din imobilul deţinut de compania franceză AEW Europe.

22642-americahouse-sm.jpgAvocaţii de la Ţuca Zbârcea ocupă acum 2.600 mp în clădirea care mai numără printre chiriaşi BCR, Ericsson, Deloitte sau Mastercard. Noul spaţiu închiriat va fi folosit pentru extinderea echipei de avocaţi în 2012, valoarea contractului de închiriere fiind estimată la circa 600.000 de euro anual. Firma a realizat recent 20 de promovări interne, dar nu a modificat structura parteneriatului, din care fac parte 21 dintre cei 95 de avocaţi ai firmei.

"Decizia din acest an de a menţine structura de conducere actuală, cu 21 de parteneri, este legată în principal de incertitudinile privind mersul pieţelor", a comentat Florentin Ţuca, fondator şi managing partner al firmei care a realizat în 2010 încasări de 22,4 mil. euro.


Sursa

14 December 2011