Situaţia din 2008, când criza a afectat serios economiile europene, s-ar putea repeta în condiţiile în care statele din Europa sunt vulnerabile din cauza crizei debitelor, crede un oficial al Băncii Mondiale.

Reprezentantul special al Băncii Mondiale la UE, Sandor Sipos, a declarat, marţi, că există în continuare o vulnerabilitate ridicată a ţărilor europene în contextul actualei crize, adăugând că BM nu exclude repetarea situaţiei dificile de acum aproape doi ani.

El a menţionat că în acest context toate ţările au adoptat măsuri dificile."Cred că avem suficiente informaţii pentru a şti că aceste măsuri pot funcţiona. Desigur, există nişte vulnerabilităţi importante în economie şi trebuie să fim foarte atenţi la ele", a explicat el.

Întrebat dacă BM are o evaluare privind impactul social al măsurilor luate şi al riscului ca proteste similare celor din Grecia să se repete, Sipos, fost ministru ungar, a spus că de fiecare data când sunt adoptate asemenea decizii se face şi o analiză.

"De câte ori ne implicăm în susţinerea unor reforme politice ale Guvernelor evaluăm poarte atent toate consecinţele, inclusiv pe cele sociale. Este o obligaţie impusă de board-ul BM, dar şi o practică foarte utilă", a spus el.

În legătură cu eventuale proteste, el a spus: "Nu vreau să comentez pe tema unor astfel de posibile scenarii. Dificultăţile sunt semnificative în multe ţări, iar în mod evident oamenii au opinii diferite despre ceea ce trebuie făcut. Noi vrem să ajutăm, acesta este rolul nostru dacă avem resurse şi noi sperăm că într-un cadru paşnic putem depăşi această criză".

El a adăugat că este dificil de prezis cât va mai dura actuala criză. "Cred că ceea ce apare clar acum este că încă suntem vulnerabili şi trebuie să ne axăm pe îmbunătăţirea tuturor aspectelor - fiscale, macroeconomice - astfel încât să ajungem la o creştere sustenabilă", a menţionat oficialul BM.

Sipos consideră că cel mai important obiectiv îl reprezintă evitarea unei noi crize.

"Am avut o situaţie foarte rea. Dar ceea este important să acţionăm ca să nu avem o cădere dublă (o evoluţie în W), adică o repetiţie a ceea ce s-a întâmplat acum aproape doi ani. Noi nu credem că este foarte posibilă, dar nu putem exclude această variantă", a spus el.


Sursa

3 June 2010